Moroșan Gheorghe, autorul crimelor din Onești din martie 2021, și soția sa, Moroșan Aurelea, și-au primit condamnările, vineri.
Astfel, Moroșan Gheorghe a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, iar Moroșan Aurelea a primit 12 ani de închisoare. Pronunțarea în acest caz a stabilit și daune morale de 2.000.000 de euro.
Cazul crimelor de la Onești
În blocul cu patru etaje din Onești, coșmarul a început la ora 11 și 47 de minute. Printr-un apel la 112, care s-a întrerupt brusc, Gheorghe Moroșan a anunțat că este înarmat cu un cuțit și a amenințat că nu va ezită să îl folosească. Despre ostatici – inițial – nu a pomenit nimic.
Doi polițiști au fost trimiși să verifice situația și, cinci minute mai târziu, au ajuns în față imobilului. Atunci s-a aflat că Moroșan i-a sechestrat pe muncitori.
Situația devenea gravă și s-a cerut suplimentarea forțelor de intervenție cu încă șapte polițiști. Un negociator din cadrul serviciilor speciale a fost trimis să îl convingă pe agresor să îi elibereze pe captivi. Adjunctul șefului poliției din Onești se știa cu Moroșan și a inițiat primele discuții.
Ca să arate că are intenții serioase, Moroșan i-a adus pe balcon pe bărbații pe care îi ținea captivi.
Muncitorii prinși de Moroșan fuseseră trimiși acolo de firma care deținea apartamentul. Societatea câștigase locuința în instanță – în contul unei daune provocată de soția individului. Moroșan nu s-a împăcat niciodată cu ideea că a pierdut casa.
Morașan a mers la fosta lui locuința împreună cu soția care a stat într-un apartament vecin cu cel în care erau ținuți captivii.
Nu a colabarat cu polițiștii, ba chiar le-a transmis la telefon că își susține bărbatul. Ajunși într-un impas, la ora 13.53, polițiștii au suplimentat forțele și au schimbat negociatorul. A fost adus din libere, un ofițer de la Poliția din Bacău. Nici acesta nu a reușit să îl potolească pe agresor.
Cristian Gheorghe, director adjunct investigații criminale IGPR: „A soliciat să i se restituie actul de proprietate sau 300.000 de euro, dacă aude mișcare pe scară va trece la executarea celor doi ostatici. Telefonul mobil a fost preluat de un ostatic și a zis că e legat și că va fi ucis dacă se aude mișcare la ușa sau pe scară.”
5 minute și 40 de secunde a durat acest apel. Peste două ore a mai urmat unul. Moroșan a spus că nu mai vrea să stea de vorba cu polițiștii și a cerut să i se facă legătura cu persoane importante din stat. Operatorul de la 112 a încercat 12 minute să îl calmeze – la fel cum făcuse și negociatorul.
La 16.55, în apartament s-a dezlănțuit iadul.
După ce au deschis ușa, polițiștii au trast gloanțe de cauciuc și de război. Gheorghe Moroșan a fost rănit la mâini și la picioare. Bărbații pe care îi ținea în locuință aveau răni pe tot corpul. Unul a murit acolo. Celălalt la spital. Amândoi zăceau pe balcon când au intrat agenții.
Apoi, nici negociatorul nu ar fi procedat bine.
Tudorel Butoi: „Negociatorul trebuia să vină de mână cu unu, doi, reprezentanți ai firmei care i-au luat omului apartamentului, că nu e treaba poliției, să vină cu geanta cu bani pe care omul o pretindea și să medieze discuțiile dintre acest făptuitor nefericit de crime și cei de la firmele astea.”
sursae: Observator News