Cine a plecat acum în vacanţă pe continent sau îşi pregăteşte bagajele, are parte de vremea rea. Italia şi Franţa au fost lovite de tornade şi furtuni cu grindină. Spania şi Portugalia se pregătesc de ploi în weekend.
Italia, afectată de ploile violente
Ploile violente şi vântul puternic au măturat şi altă regiune foarte căutată de turiştii din Italia – lacul Como. Zeci de case au fost distruse de un torent de mâl, potrivit Observator, care s-a format după un potop teribil.
Alberto Trabucci, primar Blevio: Zonele inundate sunt aceleaşi zone de anul trecut, unde nu le-am permis celor evacuaţi să se întoarcă.
Norii s-au rupt în multe regiuni din Franţa
În două departamente din sud-vestul Hexagonului a plouat în câteva ore cât pentru o lună şi jumătate. Localnicii care au scăpat de puhoaie au fost speriaţi de tornade sau loviţi de grindină.
Prăpăd în Polonia, străzile s-au transformat în râuri
Norii au ajuns şi în Polonia, unde au făcut prăpăd într-un oraş cu 120 de mii de locuitori. Străzile s-au transformat în râuri, apa a intrat în subsoluri şi garaje, iar zeci de copaci au fost puşi la pământ de vântul furios. În două ore, serviciile de urgenţă au primit 114 telefoane de la localnici care cereau ajutor.
sursa: Observator News