Turistă, violată într-o toatelă din Italia de doi bărbați

Posted on iul. 14 2022 - 2:16pm by petre

 

Vacanţa s-a transformat în coşmar pentru o turistă aflată în Italia.

Tânăra de 20 de ani a trăit un adevărat coşmar, după ce a fost violată de doi bărbaţi într-o toaletă.

Belgianca a fost violată într-un bar de pe o plajă din oraşul italian Gallipoli, în jurul orei 22. Incidentul a avut loc weekendul trecut, iar doi suspecţi au fost arestaţi. „M-au lipit de un perete şi mi-au pus mâna la gură pentru a mă împiedica să ţip. Mi se învârtea capul, nu puteam respira”, a povestit victima, potrivit 7sur7.be.

Femeia se dusese la toaletă împreună cu o prietenă. Cum toate erau ocupate, a trebuit să aştepte. În tot acest timp, doi bărbaţi dădeau târcoale. „Nu ne-am vorbit, dar am observat că ne priveau. Unul dintre ei m-a tras şi m-a împins într-o toaletă”, a continuat femeia.

După 20 de minute de coşmar, belgianca a reuşit să scape de cei doi bărbaţi şi să fugă la prietenii săi. Le-a povestit în lacrimi ce a păţit. În timp ce era condusă la spital, tinerii au alertat şi poliţia.

Oamenii legii au reuşit fără probleme să-i aresteze pe cei doi: Luigi Capasso, 26 de ani şi Giulio Pantanelli, 19 ani. Cei doi au fost găsiţi beţi în barul de pe plajă. Cei doi suspecţi au afirmat că rapoartele sexuale au fost consimţite, dar medicii au demonstrat contrariul. Amândoi sunt reţinuţi în închisoarea Lecce în timp ce așteaptă să apară în faţa judecătorului de instrucție.

sursa: Observator

Comments

comments

About the Author