După ședința de Guvern de miercuri, ministrul Educației a făcut declarații de presă la Palatul Victoria. În ședință au fost prezentate, în primă lectură, proiectele legilor Educației – Proiectul de lege pentru Învățământul Preuniversitar și Proiectul de lege pentru Învățământul Superior..
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Pregătim la nivelul guvernului implementarea proiectului România Educată, în perspectiva termenului asumat – septembrie 2023. Am discutat astăzi, în primă lectură, proiectele legii învățământului preuniversitar È™i superior, prin care introducem modificări de substanță menite să reformeze È™i să îmbunătățească sistemul educaÈ›iei.
Accentul va fi pus asupra creșterii competențelor elevilor, încurajării performanței școlare. Acordăm atenția cuvenită pentru a-i pregăti pe copii și tineri să facă față transformărilor sociale dinamice, să-și însușească competențe digitale și antreprenoriale.
Este deosebit de important procesul amplu de consultare lansat de Ministerul Educației. Am încredere că societatea civilă, instituțiile statului și toți cei interesați vor veni cu propuneri constructive, astfel încât, la finalul perioadei de consultare publică să avem o formă îmbunătățită a acestor proiecte de lege, pentru ca ulterior să intre în procedura de adoptare.