Un polițist din Drobeta-Turnu Severin, cu soția și copilul în mașină, a fost amenințat în trafic cu bâta de către doi indivizi.
Potrivit Sindicatului Europol, agentului de la Ordine Publică i-a fost tăiată calea la intimidare, pentru a i se da un semnal.
„Semnalul este că legea în Mehedinți este facultativă iar „bombardierii” sunt deasupra ei”, au comentat reprezentanții sindicatului.
„În plin centrul orașului Dr. Tr. Severin, colegul nostru se afla în timpul liber cu soția și copilul în autoturism, când i s-a tăiat calea de două autoturisme din care au coborât doi plătitori de taxe, la zi.
Sub pretextul motivului că a circulat prea „încet” au început să lovească cu pumnii și cu o bâtă autoturismul provocând spaimă copilului care era pe bancheta din spate.
Semnalul este că legea în Mehedinți este facultativă iar „bombardierii” sunt deasupra ei, spun cei de la Europol.