Cine se va instala din 2024 în fotoliul de primar ocupat în prezent de Dominic Fritz?

Posted on iun. 16 2022 - 1:39pm by petre

Prestația de până acum a echipei Dominic Fritz – Ruben Lațcău îndreptățește marea parte de bună credință a opiniei publice din Timișoara să se gândească deja la următorul personaj care să fie învestit cu încrederea cetățenilor pentru un mandat de 4 ani, imediat după ce actuala administrație își consumă creditul legal.

Chiar dacă până în 2024, anul viitoarelor alegeri locale din România, mai este destulă vreme, partidele politice își fac deja calculele și scenariile electoarele.

Primul candidat care s-a lansat deja într-o campanie de autopromovare

Nicolae Robu, profesor universitar, încă membru PNL, primar al Timișoarei două mandate, între 2012 și 2020, probabil viitor candidat independent

Partidul Național Liberal are multiple opțiuni pentru a intra în cursă cu șanse reale, dacă liberalii vor decide să nu îl mai susțină (de fapt nici la ultimele alegeri nu l-au susținut în mod real) pe Nicolae Robu.

Cosmin Tabără, avocat, membru PNL, viceprimar al Timișoarei

Alexandru Proteasa, membru PNL, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș

Alin Nica, membru PNL; președintele Consiliului Județean Timiș

Dan Diaconu, membru PNL, consilier local, fost viceprimar al Timișoarei

Deși, tradițional, social democrații nu au obținut niciodată Primăria Timișoara, PSD are în portofoliu opțiuni interesante pentru a pleca în curse cu șanse reale:

Mihai Ritivoiu, doctor în economie, membru PSD, prefect al județului Timiș

Sorin Ionescu, profesor, membru PSD, subprefect de Timiș

Radu Țoancă, consilier local, membru PSD

Alte partide care ar putea intra în cursa electorală cu șanse

 

Roxana Iliescu, avocat, consilier local din partea Pro România

Cristian Brâncovan, activist civic, posibil candidat independent susținut de o parte a societății civile, asociațile de suporteri alb violet și chiar de o formațiune politică în ascensiune în acest moment

Ciprian Titi Stoica, deputat, membru AUR

Ioan Coriolan Gârboni, fost director al Filarmonicii Banatul din Timișoara, posibil candidat independent susținut de o parte a societății civile

Un alt posibil candidat independent, al cărui nume se tot vehiculează de ani de zile în contextul alegerilor pentru primăria Timișoara, propus și susținut de PSD și, tot posibil, susținut de comun acord de către PSD și PNL

Datorită structurii piramidale de partid, e de presupus că USR Timiș va încerca din nou să obțină funcția de primar cu Dominic Fritz, dacă Fritz va mai fi până la alegeri președintele partidului în Timiș

PMP este de așteptat să propună un candidat propriu, după clarificarea situației în conducerea națională a partidului

 

 

 

 

 

Comments

comments

About the Author