Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria

Posted on apr. 7 2022 - 5:58pm by petre

Elena Udrea a plecat din țară prin vama Giurgiu, potrivit unor surse, locul prin care a plecat și prima dată, cu destinația Costa Rica.

Ea ar fi părăsit România în această dimineață, în jurul orei 11.00. Poliția s-a deplasat acasă la fostul ministru al Turismului, însă aceasta nu a fost găsită la casa din Corbeanca. Elena Udrea are domiciliul legal într-o locuință din București. Poliția a dat-o în urmărire generală.

UPDATE: Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la Kulata, aproape de granița cu Grecia. Ea se află în custodia Poliției și urmează să fie adusă în țară.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, informează MAI.

Împotriva numitei Udrea Elena Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul București – Secția I Penală, fiind condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.

 

Reacția Poliției de Frontieră – Confirmă plecarea din țară
Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:

Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.
Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei.

 

Comments

comments

About the Author