Război Rusia – Ucraina, ziua 19. Războiul din Ucraina se apropie de frontiera ţărilor NATO. Rusia a atacat ieri o bază militară aflată la câteva zeci de kilometri de graniţa Poloniei. 35 de oameni au murit, dar ruşii pretind că au eliminat 180 de aşa-zişi „mercenari străini”, afirmaţie dezminţită categoric de ucraineni.
Autorităţile din Mariupol au anunţat că luni, 14 martie, peste 160 de autovehicule au reuşit să iasă din oraş printr-un coridor umanitar.
Potrivit Reuters, coloana de vehicule ale civilor s-a îndreptat spre Berdiansk, un oraş din regiunea Zaporojie care s-ar afla sub controlul armatei ruse.
Potrivit presei internaţionale, care citează surse din cadrul primăriei din Mariupol, coloana de maşini a putut pleca începând cu ora 13:00.
„La ora actuală, încetarea focului este respectată pe coridorul umanitar”, spun autorităţile din Mariupol pe contul de Telegram. În postare nu se precizează însă cu exactitate numărul civililor care au plecat cu aceste 160 de maşini. Săptămâna trecută au existat tentative de evacuare a civililor din Mariupol, dar acestea au eşuat după ce armata rusă nu a respectat armistiţiul şi a deschis focul în zonele desemnate pentru coridoare umanitare.
Pe reţelele de socializare a devenit viral şi un clip cu distrugerile provocate de război în Mariupol.