Vineri seara, la Timișoara a izbucnit un incendiu puternic, într-un apartament de la etajul zece al unui bloc turn de pe Calea Torontalului – strada Brândușei.
LLa fața locului au fost mobilizate 6 autospeciale ale ISU SMURD și Poliției, inclusiv autoscara.
Accesul aurit pe strada Brândușei este foarte dificil din cauza ecartamentului îngust, astfel că autospecialele s-au aliniat în șir indian iar pompierii au urcat la etaj pentru a încerca stingerea incendiului.
La un moment dat a fost nevoie de transportarea la etaj a unui ventilator mobil pentru a evacua fumul negru și toxic care răbufnirea din apartament.
UPDATE
În data de 25.02.2022 ora 20:53, în urma apelului primit pe S.N.U.A.U 112, am fost solicitați să intervenim la un incendiu de apartament situat la etajul 10, pe strada Brândușei din Timișoara.
Pentru gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 2 de Pompieri Timișoara iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autoscară mecanică și două ambulanțe SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că intreg apartamentul era inundat cu fum, ce rezulta din arderea mocnită a unor deșeuri.
Fortele de intervenție au acționat pentru localizarea incendiului concomitent cu căutarea victimelor si ventilarea incaperilor.
În interiorul apartamentului, inundat cu fum, a fost găsit un bărbat in stare de inconștiență. Acesta era intoxicat cu fum și prezenta arsuri ale căilor respiratorii.
Victima a fost predată ambulantei S.A.J, fiind intubată și transportată la spital.