Se pare că liderii USR nu doar gândesc la fel, dar și scriu ad litteram, adică literă cu literă la fel.
Dovadă, vizita primarului Timișoarei Dominic Fritz la București și întâlnitea cu primarul sectorului 1, Clotilde Armand.
Fiecare dintre cei doi primari a postat pe pagina proprie de Facebook câte un mesaj pe această temă. De fapt același mesaj, cu excepția unei scurte introduceri diferite.
”M-am bucurat de vizita făcută de primarul Dominic Fritz la Primăria Sectorului 1. Am discutat despre stadiul reformelor pe care le-am demarat amândoi la nivelul administrațiilor locale. Cum am oprit risipa banului public și cum am restructurat primăriile pentru a deveni mai eficienți și mai transparenți. Ne-am împărtășit experiențele ca primari și am vorbit despre investiții în educație, energie verde, digitalizare și alte proiecte esențiale pentru comunitatea locală.
Știm că suntem pe drumul cel bun deoarece, în aceste zile, amândoi suntem ținta unui veritabil linșaj mediatic la RTV și Antena 3. Este vorba de televiziuni care au fost abonate în trecut la bani publici și care în prezent sunt alimentate cu sume uriașe de PSD și PNL. În ciuda acestor atacuri calomnioase, nu avem de gând să cedăm. #Continuăm să #facemCurat” spune Clotilde Armand.
”Am vizitat-o azi pe colega mea Clotilde Armand, primărița Sectorului 1 din București.
Am discutat despre stadiul reformelor pe care le-am demarat amândoi la nivelul administrațiilor locale. Cum am oprit risipa banului public și cum am restructurat primăriile pentru a deveni mai eficienți și mai transparenți. Ne-am împărtășit experiențele ca primari și am vorbit despre investiții în educație, energie verde, digitalizare și alte proiecte esențiale pentru comunitatea locală.
Știm că suntem pe drumul cel bun deoarece, în aceste zile, amândoi suntem ținta unui veritabil linșaj mediatic la RTV și Antena 3. Este vorba de televiziuni care au fost abonate în trecut la bani publici și care în prezent sunt alimentate cu sume uriașe de PSD și PNL. În ciuda acestor atacuri calomnioase, nu avem de gând să cedăm. #Continuăm să #facemCurat” spune Dominic Fritz