Toate casele de 250 de euro s-au vândut ca pâinea caldă – a fost bătaie pe ele

Posted on feb. 9 2022 - 4:25pm by petre

Toate casele de 250 de euro din Bacău au fost vândute la licitaţie.

O locuinţă a avut 33 de oferte

Primăria anunţă că a fost concurenţă serioasă pentru casele din satul Rotunda, care au fost scoase la vânzare pentru doar câteva sute de euro: în medie, 7 oameni s-au bătut pentru una din locuinţe.

Sute de oameni au stat la coadă şi au depus oferte pentru casele din Bacău.

Au fost cumpărători și din Timișoara, dar și români care muncesc în străinătate.

 

VEZI AICI CUM ARATĂ SATULVEZI AICI CUM ARATĂ SATUL
Autorităţile au publicat imagini cu coada care s-a format în timp ce oamenii s-au îngrămădit să depună oferte pentru a pune mâna pe una din locuinţe. „Toate au fost vândute. Nu au fost case câţi doritori”, a transmis edilul localităţii. Miercuri va fi finalizat demersul, iar joi vom afla cu câţi bani s-au vândut exact casele din satul Rotunda. 838 de oferte au fost depuse pentru locuinţe, ceea ce rezultă o medie de 6,65 oferte pentru o casă. Cea mai dorită a adunat nu mai puţin de 33 de oferte.

„Am prins una. Dacă mai cumpărăm una, ar fi super”, a reacţionat unul dintre noii proprietari.

„Maine (n.r. joi, 10 februarie), începând cu ora 06.00, Comisia de evaluare va începe deschiderea oficiala a plicurilor aflând astfel și sumele oferite de noii cumpărători. Pentru că mâine la sediul Primăriei are loc evaluarea ofertelor, Compartimentul Taxe și Impozite NU VA FUNCȚIONA! Întoarse din drumul demolării, casele abandonate din 2006 vor da viața viselor fiecărui cumpărător. Din Satul Fantomă in Sat de Vacanta, din gaura neagra a Bugetului Local in sursă generatoare de venituri!”, a transmis Primăria într-un comunicat.

sursa: Observator

Comments

comments

About the Author