Tânăr român, ucis cu bestialitate în Germania

Posted on ian. 20 2022 - 5:14pm by petre

La o zi după uciderea unui șofer de curierat român în vârstă de 21 de ani, în apartamentul său din cartierul Schrebitz, din Ostritz, presupusul ucigaș (care are 25 de ani) s-a predat.

Un magistrat de la tribunalul districtual din Chemnitz a emis imediat un mandat de arestare pentru omor din culpă, împotriva bărbatului.

Un al treilea român, care fusese arestat ca suspect duminică, chiar în casa în care a avut loc crima, a fost eliberat.

Procurorul-șef Ingrid Burghart a declarat: „Crima a fost precedată, aparent, de o dispută legată de bani.

Suspectul a refuzat să facă vreo declarație până acum, iar arma crimei nu a fost încă găsită”. Fapta sângeroasă s-a petrecut duminică seara. În timp ce poliția l-a arestat inițial pe colegul de cameră neimplicat, presupusul făptuitor a reușit să scape.

Potrivit informațiilor Bild, acesta a ajuns la granița cu Austria, dar s-a oprit acolo și s-a prezentat la o secție de poliție. În casa unde a avut loc crima locuiau trei români, victima, criminalul și bărbatul arestat inițial, toți trei colegi, șoferi curieri la o firmă din Ostritz, aproape de granița cu Cehia și Polonia.

 

Comments

comments

About the Author