Povestea celebrului „Turn Eiffel” din România

Posted on nov. 22 2021 - 4:25pm by petre

 

Se împlinesc 26 de ani de la construcția în România a unei replici, la scară, firește, a faimosului Turn Eiffel.

Puţini ştiu însă că acest simbol are însă un trecut controversat.

Turnul Eiffel, la fel ca şi „Dallasul” s-a născut din opulenţa fără margini a lui Ilie Alexandru, primul milionar în dolari din România de după revoluție.

Dornic de plimbări prin străinătate, milionarul şi-a dorit să aducă Parisul la Slobozia. Şi-a reuşit ! În 1996 acesta a comandat construcţia unei replici  a celebrului monument din inima capitalei franceze.

Totul pentru a marca un an de la inaugurarea ranch-ului Soutfork de Bărăgan. Pe lângă oficialităţile din acele timpuri, piatra de temelie a turnului Eiffel a fost sfinţită de un sobor de preoţi.

Turnul Eiffel nu a fost construit însă la Slobozia. El a fost realizat de o echipă de arhitecţi din Cernavodă, după descrierea lui Ilie Alexandru. Acesta a comandat expres ca turnul din curtea fermei sale să nu depăşească înălţimea de 30 de metri, dar să semene leit celui din Paris.

Construcţie fără avize

Puţini ştiu însă că opulentul obiectiv a fost construit fără avizele necesare. Despre maniera ilegală în care s-a realizat construcţia relatează gazetarul Enciu Bobârniche. Asta a prezentat întreaga istorie în cartea sa, intitulată „Eiffel de Carton”.

Potrivit informaţiilor jurnalistului, Ilie Alexandru nu a primit autorizaţii de construcţie din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, întrucât amplasamentul se afla într-o zonă inundabilă. „Pădurea Peri-locul unde se afla «Dallasul» său – era să fie inundată.

 

Peste câteva luni, turnul Eiffel de la Slobozia va împlini 26 de ani.Î

 

În prezent este împrejmuit cu garduri de sârmă ghimpată şi mâncat de rugină, iar accesul în interiorul său este interzis. Singura sa utilitate este aceea de a fi folosit pe post de stâpli pentru montarea releelor radio şi TV.

În trecut el a fost vizitat vedete româneşti nouăzeciste, fii de preşedinţi americani şi chiar legendarul J.R. Ewing, interpretat de actorul Larry Hagman. Treptele de metal care duceau până în vârf au fost traversate de milioane de paşi. Turiştii se relaxau la cafeneaua din turn unde, spun nostalgicii se bea cea mai savuroasă cafea din zonă.

surse: Adevărul, Mapio

Comments

comments

About the Author