În plină zonă de restricții, liberalii țin congres cu 5000 de oameni că să aleagă noul președinte

Posted on sept. 25 2021 - 10:20am by petre

Congresul PNL. Liberalii îşi aleg astăzi preşedintele: Ludovic Orban sau Florin Cîţu. Iohannis i-a introdus în arenă pe candidaţi. Votul, în jurul orei 14.00

Liberalii îşi aleg noul preşedinte, între Ludovic Orban, actual şef, şi premierul Florin Cîţu.

Adunarea va avea loc la Romexpo, de la ora 11.00, cu 5.000 de delegaţi, într-o perioadă marcată de restricţii pandemice.

La Congresul PNL şi-a anunţat prezenţa şi Klaus Iohannis, preşedintele României.

UPDATE. La ora 11.00, la Romexpo a ajuns preşedintele Klaus Iohannis, aşteptat cu covorul albastru la intrare. Preşedintele a fost flancat de Ludovic Orban şi Florin Cîţu, cei doi candidaţi. În timp ce se deplasau, din spate se auzeau scandări pentru Orban şi pentru Cîţu. Intrarea în arenă a candidaţilor şi a preşedintelui a avut loc pe muzică de film. Provocat de jurnalişti, Iohannis n-a scos o vorbă.

UPDATE. Cei doi candidaţi au ajuns la Romexpo, locul în care se ţine congresul Partidului Naţional Liberal. Preşedintele Ludovic Orban şi-a băut cafeaua şi a fumat o ţigară lângă oameni din partid. „Micul dejun l-am luat acasă. Mi l-am preparat singur”, a spus şeful PNL, care a dat asigurări că adunarea se va desfăşura în deplină securitate sanitară. Afară, micii sfârâiau pe grătare. Protestatarii au adus un ciolan, ironizând lupta pentru putere dusă de cele două tabere. S-a cerut desfiinţarea Secţiei Speciale.

Premierul Florin Cîţu a venit la Rompexpo şi a fost întâmpinat de clujeanul Emil Boc. Şeful guvernului l-a avut în apropiere pe europarlamentarul Rareş Bogdan. „Asta facce opoziţia, va protesta întotdeauna”, a comentat Cîţu prezenţa grupurilor civice care ironizează lupta pentru putere din PNL.

 

 

Comments

comments

About the Author