Protest anti-Cîțu în Piața Victoriei. Z
Sâmbătă, 04 septembrie 2021
Până la 100 de persoane au ieșit în Piața Victoriei pentru a-și exprima nemulțumirea față de premierul Cîțu, în plină criză politică, generată de revocarea ministrului Justiției, Stelian Ion.
Protestul, anunțat pe rețelele de socializare, a început la ora 18.00, în fața sediului Guvernului. Oamenii au venit cu pancarte pe care scria „demisia”, cerând ca Cîțu să se retragă din Executivului.
„Mi se pare groaznic ce se întâmplă acum din cauza unui singur om, Florin Cîțu. El a fost cu noi în stradă și acum ne-a trădat. Trebuie să plece, pentru că a târât țara în haos. Faptul că Iohannis îl sprijină este și mai grav. Ies în stradă din 2017. Cum am ieșit împotriva PSD și a lui Dragnea, așa voi ieși împotriva oricărui politician corupt, vândut sistemului. Mă simt trădată, speram să se schimbe unele lucruri, dar nu se vrea”, a declarat o participantă la protest.
Pe fondul actualei crize din guvern, pornită de la proiectul Anghel Saligny și revocarea lui Stelian Ion de la ministerul justiției, USR PLUS i-a retras sprijinul politic lui Florin Cîțu, iar membrii formațiunii au semnat o moțiune de cenzură care a fost depusă, vineri, la Palament.