Primul Aquapark termal din Timișoara va fi gata anul viitor – în sfârșit, timișorenii nu vor mai fi nevoiți să meargă în Ungaria

Posted on aug. 22 2021 - 2:14pm by petre

Cursa pentru construirea primului aquapark adevărat la Timișoara e pe cale să fie câștigată de cei de la Promt SA, firma care deține șstradul UMT și Termallum Spa.

Lucrările pentru edificarea aquaparkului, în proximitatea vechiului ștrand, sunt într-o fază avansată, astfel că, potrivit autrizației de construire, baza de agrement ar trebuie să fie finalizată în luna iunie a anului 2022.

Încă un aquapark va fi construit în apropierea Gării de Nord din Timișoara, de către o companie aparținând fraților Cristescu, dar cei de la Prompt vor avea, cel mai probabil, avantajul primului intrat pe piață și, fapt extrem de important, avantajul forajului de apă termală pe care îl dețin și care face ca Termallum să fie interesant atât pe segmentul de agrement cât și pe cel de sănătate!

Iată ce se prevede în autorizația de construcție:

Autorizaţie de construire 222/19.03.2020, Beneficiar: SC PROMPT SA, Adresa: AVRAM IMBROANE nr.56
Descriere
Lucrari de tip a) – Constructii pentru sport si agrement – Construire „Parc agrement si sport – Construire corp receptie (P+1E), corp vestiare (P+1E), sala bazinelor (P), corp cu spatii tehnice si de relaxare (P), corp administratie si spatii cu alta destinatie (P+2E)” – conform PUZ aprobat prin HCL nr. 263/14.05.2013. Modificari interioare si exterioare la centrul de agrement TERMALUM SPA in regim de inaltime P (cad 434693-C1). Sc= 6802 mp, Sd=9762,67 mp. Zona B

Comments

comments

About the Author