Uniforma obligatorie în școli – Senatul a votat proiectul

Posted on aug. 13 2020 - 12:39am by petre

Senatul a adoptat marţi propunerea legislativă ce prevede ca uniforma să devină obligatorie în școli, cu 87 de voturi pentru, 41 contra și nicio abținere.

Elevii din învăţământul general obligatoriu de stat ar urma să primească câte 350 de lei anual pentru uniforma stabilită de şcolile unde învaţă.

”Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 de lei/ an şcolar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru.

Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, potrivit unui amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu, scrie Agerpres.
Propunerea legislativă urmează să fie votată și de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în procedură de urgență. Dacă va trece și de Camera Deputaților, uniforma ar deveni obligatorie începând cu anul școlar 2021-2022.

În Legea 35/2007 se prevede că unităţile de învăţământ îşi pot stabili pentru elevii lor cel puţin un semn distinctiv – ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea.

Proiectul vizează modificarea articolului 5 din Legea 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Comments

comments

About the Author