Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susţine o declarație de presă la Palatul Victoria
Declarațiile ministrului de Interne:
– Am avut o nouă decizie cu Patriarhul Daniel și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri
– Acordul dintre Patriarhie și MAU din data de 14 aprilie 2020se modifică după cum urmează:
– Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederile ordonanțelor militare privind reuniunile publice, fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult
– Pâinea sfințită va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari, vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie, între 8-17:00 și în prima zi de Paști, între 6-12:00, la solicitarea credincioșilor
Citește și
Şeful Pentagonului acuză Beijingul că ascunde informaţii privind noul coronavirus
– Lumina va fi distribuită sâmbătă, începând cu ora 20:00
– Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta lumină din pragul casei, fără a ieși în stradă
– În spitalele fără preot și în centrele sociale și de carantină Lumina va fi distribuită de cadre ale MAI
Klaus Iohannis a criticat acordul MAI-BOR
Pe un ton cât de poate de ferm, șeful statului a cerut miercuri guvernului României să renunțe la acordul încheiat cu Patriarhia Română, pentru noaptea de Înviere.
Șeful statului a fost luat prin surprindere de măsurile anunțate de ministrul de interne. Încă de dimineață a convocat la Cotroceni o întâlnire cu o parte dintre membrii cabinetului și, înainte de a intra la discuții cu aceștia, le-a trasat public sarcinile.
Klaus Iohannis, președintele României: „Voi solicita prim-ministrului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acordului și să găsească o formulă care respectă principiul „stați acasă”. Vă spun același lucru ca OMS și specialiștii, stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări”.