Jandarmii şi agenţii au descins, vinerti, la casa familiei Melencu, pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice. Mama şi bunicul Luizei au fost consultaţi de medicii de la Ambulanţă după ce li s-a făcut rău în timp ce jandarmii se aflau în curtea lor.
Mandatul a fost emis după ce mama Luizei a refuzat să se prezinte, joi, la sediul DIICOT Bucureşti pentru a-i fi prelevate probe biologice, chiar dacă a primit citaţie în acest sens.
Monica Melencu a fost amendată cu 5.000 lei, iar vineri a fost emis un mandat.
Mandatul de aducere a mamei Luizei, pe care îl pun în executare jandarmii şi poliţiştii, vineri, este eliberat de Tribunalul Bucureşti, informează IGPR.
Jandarmii şi poliţiştii au pus în executare mandatul de aducere a mamei Luizei eliberat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, informează IGPR.
Monica Melencu a spus că refuză să plece de acasă şi, ulterior, a leşinat. Mama Luizei a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că anchetatorii „încearcă prin orice metodă să ajungă la ceea ce vor ei” şi au adus jandarmii să o ia cu forţa.
„Vor să mă ia cu forţa. Pentru ce, pentru ce că nu am făcut nimic! Au adus jandarmii să mă ia cu forţa. Încearcă prin orice metodă să ajungă la ceea ce vor ei. Îmi este foarte frică şi imi este rău. Simt că nu mă pot ţine pe picioare”, a declarat, Monica Melencu, mama Luizei Melencu.
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a declarat, în timp ce jandarmii se aflau la casa Melencu din Caracal, că este şocat şi a precizat că a fost ameninţat de procurorii DIICOT cu un dosar penal, de aceea nu îşi mai poate sfătui clienţii.
„Sunt la fel de şocat. Văd că lumea se strânge acolo, înseamnă că ţara este şocată. Eu nu pot să comentez, pentru că procurorii m-au ameninţat că îmi fac şi mie dosar penal dacă nu fac ce vor dânşii. Nu pot să îmi desfăşor activitatea ca avocat liber pentru că m-au filmat, m-au ameninţat că nu pot să dau cu nicio părere. Nu pot să spun nimic, orice spun se întoarce împotriva mea. Nu pot să îmi mai desfăşor activitatea ca avocat liber”, a declarat avocatul Tonel Pop, la Antena3.
Potrivit avocatului, cel care a întocmit mandatul a refuzat să discute cu el. Tonel Pop a mai spus că doreşte să depună o plângere faţă de modul în care a acţionat DIICOT.
La domiciliul familiei Melencu au descins la ora agenţii procedurali şi jandarmii pentru a pune în executare mandatul DIICOT de aducere a mamei Luizei pentru prelevarea probelor biologice.
„Nu plec, să mă aresteze”, a spus mama Luizei.
„Nu mergem nicăieri, să fie clar!”, a spus, la rândul lui, bunicul fetei.
Mama Luizei a leşinat în timp ce se certa cu jandarmii.
Ulterior, bunicul fetei a ameninţat că îşi dă foc.
sursa: Mediafax