Cod portocaliu pentru o ploaie care apare o dată la 100 de ani!

Posted on mai 24 2019 - 7:21pm by petre

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru Capitală valabil vineri, până la ora 19:30, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Se vor semnala descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului. Pompierii intervin, vineri după amiază, pentru a evacua apa din case, subsoluri şi de pe unele străzi din Bucureşti şi din Ilfov, acumulată în urma ploii.

ApaNova informează că vineri, în urma ploii torenţiale din Capitală, cantitatea de apă acumulată în unele cartiere bucureştene a fost una uriaşă, iar astfel de ploi apar o dată la 50 sau chiar 100 de ani, precum cea din cartierul Pantelimon.

Compania arată că în numai 30 de minute, în cartierul Pantelimon s-au acumulat 50 de litri/mp, iar în ceea ce priveşte intensitatea, aceasta corespunde unor ploi cu probabilitatea de apariţie de una la 100 de ani.

Totodată, o ploaie precum cea din Colentina apare o dată la 50 de ani.

ANM a revenit şi a prelungit codul portocaliu de ploi cu câteva ore, acesta fiind valabil până la ora 19:30.

Pompierii intervin, la ora transmiterii ştirii, pentru a evacua apa din case, subsoluri şi de pe unele străzi din Bucureşti şi din Ilfov, acumulată în urma ploii, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov intervin pentru a elimina apa acumulată în subsoluri, case, dar şi pe străzile din zona Grădinii Zoologice, pe strada Erou Iancu Nicolae, dar şi pe strada Maşina cu Pâine.

Potrivit ISU, echipajele intervin cu motopompe remorcabile şi transportabile.

Şi în localitatea Pantelimon din Ilfov se acţionează pentru eliminarea apei de pe strada Brânduşelor şi strada Anton Pann. Tot în localitatea Pantelimon, strada Biruinţei este inundată.

Comments

comments

About the Author