Joi, la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, șefa departamentului de comunicare al companiei maghiare Wizz Air a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a adus mai multe vești pozitive pentru întreaga zonă de vest a României, dar și pentru cetățenii sârbi care s-au obișnuit să folosească cursele aeriene dintre Timișoara și destinații europene.
Alături de conducerea aeroportului, Tamara Vallois a anunțat că Wizz Air va aloca o a treia aeronavă, un Airbus 320, bazei de la Timișoara, adică o investiție de circa 100 de milioane de dolari.
O asemenea investiție va avea ca rezultate benefice generarea a zeci de noi locuri de muncă recrutate local, creșterea numărului de vizitatori în zona de vest a țării și a destinațiilor de vizitat pentru români, creșterea globală a traficului pe Aeroportul Internațional Timișoara – cu toate beneficiile carte decurg de aici, deschiderea unor noi oportunități de afaceri, ș.a.m.d.
În legătură cu o destinație mult solicitată de bănățeni, Viena, și introdusă recent de Wizz Air de la Cluj Napoca, Tamara Vallois a declarat că este vorba despre o rută care se află pe lista celor analizate de companie, astfel că există pozibilitatea ca, într-o bună zi, Timișoara să beneficieze de o asemenea cursă aeriană.