Trei explozii au avut loc în mai puțin de oră, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în oraÅŸul Liege, din vestul Belgiei, în urma cărora o persoanăs-a ales cu răni uÅŸoare, în contextul în care nivelul de securitate din țarăeste ridicat pe fondul atentatelor de marți, relateazăRTBF.
O primăexplozie, de micăamploare, a avut loc în jurul orei locale 23.40 (00.40 – ora României), într-o locuințădin cartierul Angleur, fiind rănităuÅŸor o persoană.
Jumătate de orămai târziu, la 00.10 (01.10 – ora României), pompierii au fost solicitați la o altălocuințădin Liege, în cartierul Beyne-Heusay, tot în cazul unei explozii.
O a treia explozie a fost sesizatăîn jurul orei 00.30 (01.30 – ora României), în zona Jupille.
Presupusul autor al exploziilor a fost reținut de poliție, potrivit unor surse citate de postul belgian de radio RTBF, și urmeazăsăaparăsâmbătăîn fața Parchetului din Liege.
Cauza exploziilor este încănecunoscută. Suspectul ar fi utilizat explozibili de mici dimensiuni, potrivit poliției locale din Liege.
sursa: Mediafax