S-a încheiat o etapăimportantăîn procesul de depunere și acceptare a candidaturilor pentru obținerea titlului de „CapitalăEuropeanăa Culturii 2021„. Înurma analizării documentației depuse, au fost acceptate candidaturile orașelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș. Eligibilitatea dosarelor de candidaturăale orașelor mai sus-amintite a fost validatăde experții Comisiei Europene.
Reuniunea de preselecție, în urma căreia juriul european va întocmi o listăscurtăa orașelor candidate, va avea loc în perioada 7-10 decembrie 2015. Înprima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informații suplimentare despre agenda reuniunii și planificarea prezentării candidaturilor de către orașele candidate.
Referitor la acest proces, ministrul Culturii, domnul Ionuț Vulpescu, a făcut următoarele precizări: „Suntem plăcut surprinși de interesul manifestat de autoritățile locale, de cetățenii orașelor care și-au depus candidatura. Numărul mare al orașelor candidate demonstreazăsuccesul de care aceastăinițiativăse bucurăîn România, precum și faptul cădiversitatea culturalădeține un rol fundamental în crearea proiectului european. Interesul pentru culturăare și o componentăpragmatică, de care nu putem sănu ne bucurăm: se conștientizeazăastfel faptul căactul cultural devine tot mai mult un instrument al creșterii economice, al dezvoltării și genereazăprosperitate.
Felul în care au reacționat cetățenii, mobilizarea diverselor instituții, conlucrarea lor pentru întocmirea proiectelor fiecărui oraș, toate acestea sunt un atu pentru dezvoltarea lor viitoare. Experiența căpătatăacum, ideile promovate, proiectele întocmite, pot fi folosite pentru generarea unor noi proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros săle susțină.
Sunt convins cănumărul mare de candidaturi va fi urmat de acțiuni practice, concrete, în susținerea proiectelor fiecărei comunități în parte, care sădovedeascăseriozitatea lor„.
Reamintim faptul căMinisterul Culturii a susținut și susține în mod echidistant candidaturile tuturor celor 14 orașe participante și va asista orașul care va câștiga competiția în organizarea și desfășurarea programului de evenimente, a proiectelor și inițiativelor menite sădea conținut concret statutului de CapitalăEuropeanăa Culturii 2021.
De asemenea, Ministerul Culturii salutăinițiativa municipalităților participante și gradul înalt de profesionalism al echipelor de proiect, care a făcut ca un număr atât de mare de orașe săajungăîn competiția oficială. O asemenea implicare e beneficăpentru culturăși pentru comunitățile locale și transmite societății un mesaj important, și anume valoarea de motor al dezvoltării pe care o poate avea cultura în societatea românească.
Următoarele evenimente
7-10 dec. 2015
ÃŽntâlnirea de preselecție și adoptarea listei scurte a orașelor preselectate.
Aug. 2016
Organizarea selecției finale.
sursa: Ministerul Culturii