Dezvoltatorul imobiliar NEPI a cumpărat centrul comercial Auchan Titan, cu o suprafațăde aproape 45.000 de metri pătrați, de la companiile germane Aberdeen Asset Management Deutschland și Degi Beteiligungs, într-o tranzacție de 86 milioane euro, care include și preluarea unor datorii.
Acordul de preluare a companiei Degi Titan, care deține centrul comercial, a fost încheiat prin intermediul subsidiarelor Nepi Sixteen Real Estate Investment și Nepi Bucharest Two, se aratăîntr-un comunicat al companiei.
Centrul comercial, cu o suprafațăde 44.730 metri pătrați, a fost dezvoltat în douăetape. Prima faza a fost deschisăîn 2007 și a inclus un hypermarket Auchan și o galerie comercială, iar ulterior proprietatea a fost extinsăși reconfiguratăîn anul 2009 prin suplimentarea ofertei centrului cu noi magazine de îmbrăcăminte și zona de divertisment.
Proprietatea include primul și cel mai mare hypermarket Auchan din România și conține numeroase mărci internaționale, precum Adidas, C&A, CCC, Deichmann, dm, Flanco, H&M, New Yorker, Takko cât și un cinematograf cu șapte ecrane, se aratăîn comunicatul NEPI.
Achiziția a fost finalizatăîn 26 august, având 1 iulie ca datăefectivădin punct de vedere comercial.
Prețul total al tranzacției a fost de 86 milioane euro și a fost plătit în numerar din resursele proprii NEPI. Contractul de vânzare – cumpărare include garanții tipice pentru astfel de achiziții, noteazăcompania.
Prețul de cumpărare reflectăprețul pentru achiziția acțiunilor emise și a drepturilor acționarilor în Degi și pentru rambursarea împrumutului datorat de companie.
Chiria anualăestimatăpentru centrul comercial este de 7,9 milioane de euro pe an, cu o chirie lunarămedie ponderatăde 14,7 euro per metru pătrat.
NEPI este unul dintre cei mai mari investitori din România și are în portofoliu Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu Jiu și alte centre comerciale atat în țară, cât și în Serbia și Slovacia. NEPI mai deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.
sursa: Mediafax