Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în finala turneului de categorie Prmier 5 de la Cincinnati.
Finala a durat o orăși 39 de minute, iar scorul partidelor dintre Halep și Serena Williams este acum de 6-1 în favoarea americancei.
Halep a întâlnit o jucătoare în mare formăduminicăși s-a ridicat a nivelul ei în setul al doilea. Românca a început destul de agresiv meciul cu Williams, reușind un break la debut, apoi a condus cu 2-0. De altfel, în primele douăghemuri, americanca a greșit mult și nu a obținut decât trei puncte. Halep a mai condus cu 3-1, înainte ca Williams să-și regleze tirul și săcâștige cinci ghemuri la rând. Fărăsoluție în fața rivalei sale, care a servit din ce în ce mai bine, Halep a pierdut setul cu 3-6, după32 de minute, și a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill, care i-a cerut să-și ridice nivelul de agresivitate.
Intervenția lui Cahill a avut efect. Românca a rupt jocul aproape perfect al liderului mondial la începutul setului al doilea. După1-0 pentru româncă, Williams a câștigat douăghemuri la rând. Halep a reușit un rebreak, apoi cele douăjucătoare și-au fructificat serviciul pânăla 6-6, nu înainte ca Darren Cahill sămai intervinăo dată, la 4-3, pentru sportiva pe care o antrenează. Tie-break-ul a avut schimburi de mingi interesante, care au ridicat în picioare publicul din tribune. Mai sigurăpe ea, Williams s-a impus cu 7-5 și a încheiat cu victorie a 15-a finalădisputatăla rând.
Calificarea în finalăla Cincinnati este recompensatăcu un premiu de 240.500 de dolari și cu 585 de puncte WTA. Câștigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari și 900 de puncte WTA.
Pentru Halep aceasta a fost a 19-a finalădin carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câștigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele șase în 2013.
Ea a mai disputat opt finale, Cincinnati, Rogers Cup, ambele Premier 5, în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.
Înciuda înfrângerii suferite, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe aceastăpoziție pe rusoiaca Maria Șaarapova.
sursa: Mediafax