La 20 august, de sărbătoarea naÈ›ionalăa Ungariei, maghiarii celebreazăziua când, în 1083, papa Grigore al VII-lea, la rugămintea regelui Ladislau I, i-a canonizat pe regele Ștefan I împreunăcu fiul său cel mare Emeric (Imre) – omorât de un mistreÈ› în 1031, lângă satul bihorean HodoÈ™ – È™i pe călugărul veneÈ›ian Gerhard (Gerardo Sagredo) de Cenad “omorât în 1046 de maghiarii păgâni care l-au băgat într-un butoi È™i l-au rostogolit în Dunăre de pe stânca din dolomităcare poartăazi numele episcopului la Buda.
Maghiarii au câteva simboluri naționale pe care le-au construit în jurul istoriei lor și, mai ales, în jurul unor legende, pe care le-au fabricat și promovat în scopul păstrării unei identități de multe ori cosmetizată, așa cum, de altfel, au făcut și fac mai toate națiunile.
Cruciale în definirea Ungariei drept stat creștin cu misiune apostolicăstau imaginea regelui Ștefan I, întemeietorul regatului Ungariei și primul rege creștin al maghiarilor, și, mai ales, coroana acestuia, Sfânta Coroană a regatului.
Departe de noi intenția de a trece printr-o o analiză istorică riguroasă mitologia maghiarismului!
Trebuie, însă, să ne oprim la câteva elemente comune ale istoriei popoarelor noastre, român și maghiar, care au legătură directă cu simbolistica despre care aminteam mai sus.
Punctual, e vorba despre înrudire, despre Biserica Ortodoxă și despre Romania (Imperiul Bizantin), elemente care au marcat decisiv evoluția celor două popoare și națiuni.
Așadar, fărăa ne opri în mod special la poveștile care converg spre o ascendențăromânească(valahă) a viitorului rege, urcând pânăla ducii ardeleni, trebuie săpunctăm faptul căacesta a primit la naștere numele de Vajk (Voicu, Waik) fiind botezat în ritul bisericii răsăritene, bunicul său Gyula (Jula, Geula) primind botezul creștin direct la Constantinopol.
Așadar, dinastia lui Arpad s-a creștinat mai întâi în credința ortodoxăa Imperiului Roman de Răsărit.
Revenind la Vajk, anul nașterii sale nu este cunoscut, însămajoritatea istoricilor e de acord căe venimentul s-a petrecut după 972 la Strigoniu (Esztergom).
Voicu a fost educat la curtea tatălui său, principele Geza, de episcopul Adalbert de Praga, care l-a rebotezat în ritul bisericii occidentale, dându-i numele întâiului sfânt martir, Ștefan, sub presiunea imperiului german.
După moartea tatălui său, Ștefan va câștiga controlul asupra teritoriilor controlate de triburile maghiare și aliații lor turcici, câștigând războiul cu ruda sa păgână ardeleană Koppany.
La fel ca în poveștile românilor cu Făt Frumos, Ștefan este prezentat de istoriografia maghiară într-o ipostază glorioasăvîn biserica de la Esztergom, unde papa îi pune pe cap coroana (viitoarea SfântăbCoroană) într-o procesiune inspiratăvdin cea a încoronării împăratului german Otto cel Mare, uns cu mirul sfânt pe frunte înainte de a i se pune pe cap coroana și de a i se înmâna însemnele puterii.
Un sâmbure de adevăr există, totuși, în toată aceastăvpoveste și anume că procesiunea a avut ceva germanic, adicăa fost făcută din ordinul împăratului german Otto al III-lea care i-a trimis lui Ștefan o diademă (firește, nu Coroana Sfântă) și care a determinat trimiterea de către papa Silvestru al II-lea a a unei scrisori de binecuvântare.
Cea ce istoriografia maghiarăcam sare este faptul că Ștefan acceptase (mai mult de nevoie) suzeranitatea germană și că alt preț al încoronării a fost, așa cum avea săbarate dupăv75 de ani papa Grigore al VII-lea care a pretins si el suzeranitatea asupra Ungariei, că Ștefan pentru a fi încoronat „a oferit și a predat cu devoțiune Ungaria Sfântului Petru și Sfântului Scaun„, acțiune care avea să aducă și titlul de regat apostolic acordat Ungariei.
Alt element neglijat de aripa propagandistică a istoriografilor maghiari este faptul că, în ciuda „predării„ regatului către Roma și Imperiul German, vreme de câteva secole, cea mai importantă putere care a exercitat efectiv suzeranitatea asupra Ungariei a fost Imperiul Bizantin (bineînțeles, asta înainte de ocupațiile turcești și „eliberarea„ austriacă„).
Ceea ce ne aduce aminte de cel mai important simbol al națiunii maghiare, Sfânta Coroană, mai importantă de multe ori în istoria Ungariei decât regii înșiși, care nu stăpâneau coroana, ci domneau în numele și pentru coroană!
Ei bine, Sfânta Coroană, fărăbde care niciun rege maghiar, chiar dacă avea puterea efectivă, nu putea domni, este de origine bizantină și nu are nicio legăturăcu Roma.
În forma sa actuală, coroana este compusădin 3 părți, coroana grecească (coroana propriu-zisă) peste care s-a adăugat o semi-cupolăîn stil catolic și apoi o cruce.
Coroana grecească este compusă dintr-o diademăî naltă de 5,2 centimetri È™i cu un diametru de 20,5 centimetri, din aur decorat cu mai multe imagini religioase È™i laice. Imaginea de pe avers, realizată din email, îl reprezintăpe Iisus Hristos Pantocrator (Cel Atotputernic) încadrat de Arhanghelii Mihail È™i Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe È™i Dumitru È™i Cosmas È™i Damian. Pe reversul diademei bizantine se găseÈ™te o reprezentare a basileilor (împăraÈ›ilor) Mihail Dukas al VII lea È™i Constantin Porfirogenetul. Lângă acestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o inscripÈ›ie în limba greacă „Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor„ descriere confirmată de izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau pe maghiari „turci„.
Coroana latină;este alcătuită din patru benzi de aur late de 5,2 centimetri lipite peste diadema bizantinăși unite pentru a forma o cupolă. Pe aceste benzi sunt reprezentați opt din cei doisprezece apostoli și Iisus Hristos.
Crucea din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugatăîbn secolul al XIV-lea și nu are nicio legăturăcu restul ansamblului, lipirea ei afectând, din păcate. icoana lui Iisus Hristos.
Așadar coroana nu numai că nu a fost primită de la papă, dar nici măcar nu a stat vreo clipă pe capul Sfântului Ștefan.
Cel mai probabil, coroana greceascăbprovine din perioada regelui Bela al III-lea și a fost primităde la suzeranul său, basileul Manuel I Comnen, împăratul cavaler, la curtea cărui, la Constantinopol, a crescut regele maghiar.
Odiseea Coroanei, de la Orșova în seifurile de la Fort Knox
Nu are importanță, însă, pentru maghiari originea reală a coroanei, simbolistica acesteia confundându-se, de multe ori, cu Ungaria și cu națiunea maghiară.
Povestea Coroanei este una fabuloasă, acesta fiind de-a lungul secolelor ori furată, mutată, ascunsă, scoasă peste granițele Ungariei și readusăî n final la Budapesta.
Până la stingerea dinastiei lui Arpad, în 1301, corona a fost ținutăîn catedrala regilor din Alba Regia (Székesfehérvár), apoi a ajuns la Visegrád (lângăBudapesta), la Bratislava, sau la Buda.
Înperioada războiaielor napolioniene, Casa de Habsburg, care domnea peste Ungaria și care deținea Coroana, a mutat-o la Mukachevo, în actuala Ucraină.
Întimpul răscoalei din 1848, liderul răsculaților maghiari Kossuth Lajos a luat cu el coroana și bijuteriile regale și, în pragul înfrângerii, a îngropat tezaurul într-o cutie din lemn într-o pădure din apropiere de Orșova.
În1853, dupăcompromisul austro-ungar, coroana a fost dezgropatăși s-a întors în castelul Habsburgilor din Buda.
Cel de-al doilea război mondial a făcut ca alți germani (de aceastădatăaliații hitleriști ai lui Horty) săpunădin nou mâinile pe coroană.
La 4 mai 1945, Divizia 86 de Infanterie a Statelor Unite ale Americii a recuperat tezaurul maghiar din zona localității austriece Matsee.
Garda Maghiarăa Coroanei a predat oficial simbolurile statului maghiar americanilor, pentru a le feri de noul „aliat„ al statului maghiar, Uniunea Sovietică.
Tezaurul a stat în seifurile blindate ale SUA de la Fort Knox, Kentucky, pânăîn 6 ianuarie 1978, când administrația președintelui Jimmy Carter a returnat coroana și bijuteriile statului maghiar.
