ÃŽncepe festivalul JazzTM – vezi programul și ce spun artiștii invitați

Posted on iul. 3 2015 - 10:17am by petre

Azi debuteazăcea de-a treia ediție a festivalului JAZZâ„¢, care aduce în Piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Artiștii prezenți pe scena festivalului sunt câștigători ai numeroase premii Grammy, inovatori ai scenei de jazz și artiști români în plinăascensiune.

Aufgang, trupa care va concerta în prima searăa festivalului, începând cu ora 20:00, a rememorat prima întâlnire cu publicul din România și se declarăfoarte entuziasmați săcunoascătimișorenii. „Este a doua oarăcând venim în România. Prima datăam venit în 2011, la București, la Festivalul Enescu. Am păstrat amintiri frumoase de la acel concert. Românii sunt foarte educați și dornici sădescopere muzicănouă. Ne mai amintim și cât de calzi și buni au fost oamenii cu noi și suntem foarte încântați sărevenim cu noul nostru spectacol.”, au declarat ei la sosirea în Timișoara.

Liv Warfield spune căîncănu a experimentat România și căabia așteaptăsăînvețe cât mai multe în timpul șederii pe plaiurile bănățene. Despre proiectul pe care îl va prezenta în cea de-a doua searăde festival, pe 4 iulie, începând cu ora 22.30: „Înprimul rând, ne place săne jucăm unii cu ceilalți. E foarte important! Ne străduim săfacem fiecare experiențăfoarte diferită. Trompetele aduc o sinergie întregului mix… E o nebunie! Sincer, o zi de muncăcu cei de la Hornz nu este chiar muncă. Chiar ne distrăm, așa cătimpul zboară.”
Unul din membrii The Ruff Pack are rădăcini românești, iar trupa are colaborări strânse cu o cântăreațăde origine romînă. „New York este un oraș atât de internațional. ÃŽntâlnești oameni din atât de multe locuri. Sunt norocos sălucrez cu marea cântăreațăde origine romînă, Ioana Vîntu. Mi-a făcut o introducere grozavăîn cultura românească, dar și a mâncării! Steph mi-a vorbit despre București, pentru căel a avut acolo un spectacol într-un club, alături de saxofonistul Pepe Auer. Publicul a fost foarte atent și apreciativ. Așa cătoți abia așteptăm săexperimentăm toate astea! Sănu uit, bunicul lui Steph este din România, adicăo chestiune de familie, ca săzic așa.”

Generale:
JAZZâ„¢ se va desfășura la Timișoara în perioada 3-5 iulie 2015.
Accesul la JAZZâ„¢ este gratuit.
La primele 2 ediții, JAZZâ„¢ a adus la Timișoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray și Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire și Anoushka Shankar, o parte dintre aceștia, în premierăîn România.

Partener al Festivalului JAZZâ„¢2015 este Mercedes Benz.

Programul JAZZâ„¢ 2015
Vineri 03.07.15       20:00 Brum | 21:00 Aufgang | 22:30 Marcus Miller
Sâmbătă04.07.15       20:00 Ana-Cristina Leonte | 21:00 The Ruff Pack | 22:30 Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz
Duminică05.07.15       20:00 Exit OZ | 21:00 Guillaume Perret | 22:30 Dianne Reeves

Comments

comments

About the Author