28 de arme, 14 săbii, 3 baionete, o coloanăvotivăromană, 4 pietre de râșnițe și 6 posibile sarcofage romane, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național, au fost descoperite de polițiștii de investigații criminale din Timiș, în urma unei percheziții efectuate la domiciliul unui bărbat de 44 de ani. Â
Azi, 06 martie a.c., în baza autorizației emise de Tribunalul Timiș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție pe raza municipiului Timișoara, într-un dosar în care se fac cercetări referitoare la operațiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu.
Înurma percheziției, polițiștii au găsit în locuința acestuia 28 de arme, 14 săbii, 3 baionete, o coloanăvotivăromană, 4 pietre de râșnițe, 6 posibile sarcofage romane, toate fiind susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național.
Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi supuse expertizei arheologice.
Polițiștii continuăcercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani, furt calificat, însușirea bunului găsit și efectuarea de lucrări care pot afecta situri arheologice.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.
La activități au participat reprezentanți din cadrul Direcției Județene pentru CulturăTimiș și Muzeului Banatului.