Românii își pot asigura, începând din 2 septembrie, locuințele și împotriva unor riscuri care, până de curând, păreau de domeniul filmelor: pagube provocate de drone, rachete și explozibili. O astfel de clauză a fost introdusă în premieră pe piața românească, pe fondul incidentelor tot mai frecvente din apropierea graniței cu Ucraina.
Noua acoperire face parte dintr-o poliță facultativă pentru locuință și poate fi solicitată de clienți în plus față de protecțiile obișnuite. Sunt vizate pagubele produse de drone, rachete și alte tipuri de explozibili, dar și situații asociate unor conflicte sau acte de terorism.
Apariția acestei forme de protecție vine după incidentele în care drone au ajuns pe teritoriul României. Galațiul s-a aflat în centrul atenției după ce două drone au căzut în oraș, una în zona Bariera Traian și o alta pe acoperișul unui bloc. Incidentul din luna mai a provocat pagube importante imobilului și a stârnit panică în rândul locatarilor.
De la începutul anului, în zona de la granița cu Ucraina au fost emise în mai multe rânduri mesaje RO-Alert privind posibilitatea unor atacuri sau survoluri ale unor drone.
În acest context, asigurătorii au început să adapteze produsele de protecție pentru locuințe la noile riscuri. Noua clauză include, potrivit informațiilor prezentate de asigurător, și pagubele asociate războiului civil, terorismului sau altor acte de terorism motivate politic.
Pentru proprietarii de locuințe, apariția unei asemenea polițe reprezintă o premieră și ridică însă și o întrebare importantă: cât de mare este riscul ca astfel de incidente să afecteze direct casele și apartamentele din România?
În special în localitățile din apropierea frontierei, unde au fost raportate incidente cu drone, măsura este privită diferit. Unii proprietari consideră că noua protecție este o precauție necesară în actualul context de securitate, în timp ce alții sunt sceptici și nu consideră justificată încheierea unei polițe pentru astfel de riscuri.
Cert este că războiul din apropierea granițelor României începe să producă efecte inclusiv asupra pieței asigurărilor. Riscurile care până acum erau considerate improbabile ajung, treptat, să fie incluse în contractele prin care românii își protejează locuințele.


