Scene revoltătoare au fost surprinse în Sectorul 1 al Capitalei, unde un polițist local a fost filmat în timp ce intervenea asupra unei femei în vârstă care vindea legume pe stradă. În timpul acțiunii, agentul i-a aruncat o parte din marfă pe jos, iar restul produselor au fost confiscate și duse la mașina Poliției Locale.
Imaginile, filmate de un martor și distribuite ulterior pe rețelele de socializare, arată momentul în care polițistul, îmbrăcat în civil, ia produsele femeii și le pune în portbagajul unui autoturism al Poliției Locale Sector 1.
VIDEO AICI
Femeia începe să plângă în urma intervenției. Într-un alt moment al filmării, o persoană care pare să facă parte, la rândul său, din Poliția Locală îi oferă acesteia apă.
Poliția Locală Sector 1 s-a autosesizat după apariția imaginilor și a anunțat că a început verificările în cazul agentului.
„Imaginile prezintă un comportament care nu corespunde standardelor de conduită pe care instituția le solicită tuturor polițiștilor locali în relația cu cetățenii”, au transmis reprezentanții instituției.
Conducerea Poliției Locale susține că, indiferent de situația constatată în teren, intervențiile trebuie să se desfășoare cu calm, profesionalism, respect și proporționalitate.
Polițistul local implicat nu va mai desfășura, pe durata verificărilor, activități care presupun contact direct cu publicul. Ancheta disciplinară urmează să fie finalizată în termen de cinci zile lucrătoare, iar concluziile vor fi făcute publice.
De ce intervenise Poliția Locală
Autoritățile precizează că în zona respectivă au existat mai multe sesizări privind comerțul stradal fără autorizație. Potrivit Poliției Locale Sector 1, dispeceratul instituției a primit 12 apeluri în ultimele șase luni, dintre care trei numai în ultima săptămână.
Polițiștii locali aveau, prin urmare, obligația de a verifica situația și de a aplica legea în cazul în care erau constatate nereguli.
Acest lucru nu justifică însă modul în care agentul a ales să acționeze, susține chiar instituția.
„Contextul explică intervenția, dar nu justifică modul în care aceasta s-a desfășurat”, a transmis Poliția Locală Sector 1.
Reprezentanții instituției subliniază că legea trebuie aplicată, însă cu respectarea principiilor de legalitate, profesionalism și proporționalitate.
Primarul Sectorului 1 cere sancțiuni dacă abaterile vor fi confirmate
Și primarul Sectorului 1, George Tuță, a reacționat după apariția imaginilor și a condamnat comportamentul polițistului.
Edilul a cerut ca agentul să fie cercetat disciplinar și a transmis că nu va tolera asemenea atitudini din partea celor care reprezintă autoritatea publică.
„Un astfel de comportament nu este acceptabil și nu reprezintă modul în care trebuie să se poarte un reprezentant al autorității cu cetățenii”, a declarat George Tuță.
Primarul a precizat că existența unor sesizări privind comerțul stradal neautorizat nu poate fi folosită ca justificare pentru un comportament agresiv sau lipsit de respect.
„Legea trebuie aplicată ferm, dar cu calm, profesionalism și proporționalitate. Iar cei care au obligația să o aplice trebuie să fie primii care o respectă”, a transmis edilul.
Cazul urmează să fie lămurit în urma cercetării disciplinare. Dacă vor fi confirmate abateri, polițistul local riscă sancțiuni potrivit legii.

