Două accidente la interval de câteva zeci de minute pe „drumul morții” din Banat
Un bărbat de 33 de ani, a condus un autoturism pe strada Vlad din localitatea Remetea Mare, iar la un moment dat, la intersecție cu DN 6, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, care se afla angajată în efectuarea manevrei de depășire a unui ansamblu rutier, condusă de un bărbat, de 60 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul de 60 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un bărbat de 72 de ani, a condus un autoturism dinspre municipiul Caransebeș spre municipiul Lugoj, iar la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de către un bărbat de 43 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul de 43 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

