Cu mult înainte ca Romanița Stoiciu să-și caute rădăcinile, povestea ei fusese deja așezată pe pânză, în atelierul lui Carol Wolff, cunoscut și ca Wolff Károly, unul dintre strămoșii săi.
Format la München și la Baia Mare, artistul devenise unul dintre portretiștii căutați ai Banatului, chemat de familiile burgheze și aristocrate să le păstreze chipurile dincolo de timp.
În 1923, municipalitatea Aradului i-a comandat portretele regelui Ferdinand și reginei Maria, în mărime naturală și în veșmintele încoronării.
Renumele câștigat prin aceste lucrări a determinat-o pe Irén Sütő, sora lui László Székely, arhitectul-șef al Timișoarei, să-i încredințeze propriul portret, realizat în jurul anului 1928.
În 2019, două portrete semnate de Wolff Károly au intrat în patrimoniul Muzeului Național al Banatului.
Pornind pe urmele arborelui genealogic, doamna Romanița Stoiciu și soțul său, prof. dr. ing. Dan Stoiciu, au descoperit un clip al muzeului în care colegul nostru, muzeograful Marius Cornea prezenta chiar una din lucrările înaintașului ei. În colțul unui tablou îi aștepta o semnătură: „Wolff K.” Au scris muzeului și au venit la Bastion, unde Marius le-a deschis catalogul la portretele regale care îi aduseseră pictorului renumele. Veniseră pentru câteva informații și au primit în dar un capitol întreg din povestea familiei. Între familia de astăzi și pictorul de odinioară se așezase muzeul, ca o punte.
Povestea Romaniței Stoiciu a început demult, în atelierul unui artist care picta timpul.
