Accident mortal pe cel mai periculos drum din Banat

Joi, la ora 06.25, pe DN6, în afara localității Jupa, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr și rănirea altor două persoane.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 58 de ani din județul Hunedoara conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Lugoj, la km 465, în afara localității Jupa, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule înmatriculat în Polonia.
În urma accidentului a rezultat decesul unui minor de 16 ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului și rănirea conducătorului auto și a pasagerei dreapta față, ce au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind 0.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


