Un nou val de căldură va lovi România începând de joi, 20 august, iar cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în vestul și sud-vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări pentru mai multe regiuni, în condițiile în care temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării în intervalul 20 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00. Temperaturile maxime vor ajunge, în general, la valori cuprinse între 34 și 39 de grade, cele mai ridicate fiind prognozate în vest și sud-vest.
Va fi caniculă, iar disconfortul termic va deveni accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Meteorologii avertizează și asupra nopților tropicale, cu temperaturi minime de 20-23 de grade, iar în Dealurile de Vest acestea pot ajunge la 24-26 de grade.
Pentru joi, 20 august, ANM a emis Cod portocaliu pentru Banat, vestul și sudul Olteniei, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei. În aceste regiuni, maximele vor fi cuprinse între 35 și 39 de grade, cele mai mari valori urmând să fie înregistrate în extremitatea de vest și sud-vest. Noaptea, temperaturile pot rămâne la 20-26 de grade.
Banatul este, astfel, una dintre cele mai afectate regiuni de noul episod de caniculă.
În același timp, un Cod galben este valabil joi în Moldova, Maramureș, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Crișanei. Temperaturile vor ajunge aici la 34-37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.
Meteorologii atrag atenția că episodul de căldură nu se încheie joi, valul de caniculă urmând să persiste și să se intensifice în zilele următoare.


