În această seară, pompierii de la subunitățile din Lupeni și Vulcan au intervenit pe DN 66, în apropiere de Paroșeni, pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În sprijinul pompierilor au fost alocate două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate două autoturisme și au rezultat trei victime, mai exact, doi adulți și un minor.
La fața locului, cele trei persoane au primit îngrijiri medicale și ulterior au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și au acționat pentru curățarea carosabilului.


