Timișoara, 15 iulie 2026 – AnimaWings, companie aeriană 100% românească, inaugurează astăzi primele zboruri directe din Timișoara către Rotterdam și Copenhaga, consolidând poziția aeroportului din Banat ca poartă de acces către nordul Europei. Noile rute marchează o etapă importantă în dezvoltarea bazei regionale AnimaWings din vestul României și oferă pasagerilor conexiuni directe, fără escală, către două destinații cu relevanță economică și turistică.
Zborurile pe ruta Timișoara – Rotterdam vor fi operate începând cu 15 iulie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică, iar ruta Timișoara – Copenhaga va fi operată tot din 15 iulie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și miercuri. Noile conexiuni răspund atât nevoilor segmentului business, cât și celor ale pasagerilor care călătoresc pentru city break-uri, vizite la familie și prieteni sau pentru legături cu diaspora românească din Europa.
Ruta Timișoara – Rotterdam (RTM) oferă acces direct către regiunea Rotterdam–Haga, una dintre cele mai dinamice zone economice din Regatul Țărilor de Jos, precum și conexiuni către întreaga țară. Rotterdam este un centru economic important, găzduiește cel mai mare port european și reprezintă o destinație relevantă pentru mediul de afaceri, logistică, comerț și comunitățile românești din Olanda. În același timp, aeroportul din Rotterdam oferă o alternativă eficientă la aeroportul din Amsterdam.
Ruta Timișoara – Copenhaga (CPH) conectează direct orașul de pe Bega cu nordul Europei și deschide accesul către Scandinavia. Copenhaga este unul dintre cele mai dezvoltate centre economice nordice și o destinație importantă pentru călătorii de afaceri, city break-uri și pentru românii care locuiesc, muncesc sau studiază în Danemarca și în regiune.
„Timișoara este un punct strategic în dezvoltarea rețelei AnimaWings, iar lansarea zborurilor directe către Rotterdam și Copenhaga confirmă investițiile noastre în vestul României și în aeroporturile regionale. Prin aceste noi rute, oferim pasagerilor conexiuni fără escală către două destinații europene importante, susținem mobilitatea mediului de afaceri local și răspundem nevoilor comunităților românești din Regatul Țărilor de Jos și Scandinavia. Continuăm să dezvoltăm o rețea care aduce marile centre economice europene mai aproape de orașele importante ale României”, a declarat Marius Pandel, CEO și co-fondator AnimaWings.
„Inaugurarea zborurilor directe către Rotterdam și Copenhaga marchează un nou pas în dezvoltarea conectivității Aeroportului Internațional Timișoara. Este pentru prima dată când aceste destinații sunt operate prin zboruri directe de la Timișoara, oferind pasagerilor din vestul României acces mai rapid și mai facil către două importante centre europene.
Ne bucurăm că AnimaWings a ales să includă aceste rute în portofoliul său și să investească în dezvoltarea operațiunilor de pe aeroportul nostru. Aceste noi conexiuni răspund atât cererii tot mai mari pentru călătorii de afaceri și de agrement, cât și obiectivului nostru de a extinde permanent rețeaua de destinații disponibile de la Timișoara.
Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri pentru a atrage noi operatori și noi rute, astfel încât Aeroportul Internațional Timișoara să ofere pasagerilor tot mai multe opțiuni de călătorie și să contribuie la dezvoltarea economică și turistică a întregii regiuni”, a declarat Lucian Taropa, Director General Aeroport Internațional Timișoara.
Experiență full-service la bord
Noile rute sunt operate cu aeronave Airbus A220-300 de ultimă generație, intrate recent în flota AnimaWings direct din fabrică Astfel, compania deține în prezent cea mai nouă flotă comercială din România. În funcție de configurația alocată fiecărei rute, aeronavele oferă fie 148 de locuri Economy și Premium Economy, fie 125 de locuri Economy și 12 locuri Business Class.
Toate biletele includ alegerea gratuită a locului, bagaj de cabină (8kg) și obiect personal (4 kg), precum și check-in gratuit online sau în aeroport. În plus, pasagerii pot opta pentru servicii suplimentare premium, inclusiv catering cald la bord, disponibil atât individual, cât și în pachete all inclusive care includ băuturi și gustări.
Rețeaua de zboruri regulate AnimaWings acoperă curse interne între București și Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Oradea dar și destinații importante europene precum Paris CDG, Geneva, Milano Malpensa, München, Londra Gatwick, Istanbul, Stockholm Arlanda, Praga, Tel Aviv, Atena, Viena, Frankfurt, Copenhaga și Rotterdam, din București, Cluj-Napoca sau Timișoara.
Despre AnimaWings
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020, de fondatorii touroperatorului Christian Tour, cu o echipă de profesioniști care oferă pasagerilor călătorii confortabile, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.
Aflată în plină expansiune, compania aeriană operează cea mai nouă flotă din aviația românească. În prezent, AnimaWings operează cu 8 aeronave moderne Airbus primite direct din fabrică în ultimele 18 luni. Planul vizează 14 aeronave până la finalul anului 2027. Avioanele sunt configurate cu 137 – 180 de locuri și oferă trei clase de servicii – Business, Premium Economy și Economy, asigurând un standard full-service complet.

iulie 15, 2026
AnimaWings lansează primele zboruri directe din Timișoara către Rotterdam și Copenhaga
by petre
Timișoara, 15 iulie 2026 – AnimaWings, companie aeriană 100% românească, inaugurează astăzi primele zboruri directe din Timișoara către Rotterdam și Copenhaga, consolidând poziția aeroportului din Banat ca poartă de acces către nordul Europei. Noile rute marchează o etapă importantă în dezvoltarea bazei regionale AnimaWings din vestul României și oferă pasagerilor conexiuni directe, fără escală, către... Read More

