Premieră medicală la Timișoara – transplanturi de cornee 

Posted on mai 24 2026 - 10:04am by petre

În premieră, nouă pacienți din vestul țării au fost operați la finalul lunii aprilie în Timișoara în cadrul primelor intervenții de transplant de cornee realizate aici.

Clinica Oftalmologică Prof. Univ. Dr. Munteanu a fost acreditată de către Agenția Națională de Transplant și devine astfel a patra unitate medicală din România unde pacienții pot beneficia de această procedură de vârf.

“Transplantul de cornee este o procedură care necesită anumite dotări și o anumită dexteritate. Sunt necesare cursuri de pregătire a medicilor care efectuează transplantul și echipamente de ultimă generație, începând de la microscoape performante, de la tomografie de segment anterior și altele”, a precizat prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, coordonatorul intervențiilor de transplant de la Timișoara.

Transplantul de cornee este recomandat într-o serie de afecțiuni care au ca finalitate degradarea transparenței corneei, situație ce poate apărea la orice vârstă. „În aproximativ 90% dintre situații pot fi cazuri de boli congenitale precum distrofiile corneene. Pot fi cazuri de pacienți care au suferit un traumatism și se vindecă cu cicatrice, sau pot fi complicații post-operatorii ale unor intervenții chirurgicale pre-existente. În toate situațiile, fără această procedură de transplant, pacienții nu ar mai putea vedea niciodată bine. Primii pacienții operați în clinica noastră au o evoluție postoperatorie bună”, a mai precizat prof.univ.dr. Mihnea Munteanu.
Transplantul cornean implică îndepărtarea țesutului bolnav și înlocuirea lui cu o cornee prelevată de la un donator.

România nu are în acest moment o Bancă de cornee, dar s-au făcut primele demersuri în acest sens, și singurele alte trei centre de transplant cornean acreditate mai funcționează la București și Iași. Țesuturile necesare intervențiilor sunt obținute fie de la donatori din țară, fie de la bănci din străinătate.

„A fost foarte importantă susținerea partenerului nostru în acest demers, și anume Banca de cornee afiliată Lions World Vision Institute din Tampa, Florida și a reprezentanților acestora în România, Farmatin Medical, care au fost adevărați parteneri în această procedură și în acestă primă sesiune de transplant”, a completat prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, coordonatorul intervențiilor.

fotografii: Constantin DUMA

Comments

comments

About the Author