Prima Conferință Națională dedicată donării de organe din 2026 la Timișoara

Posted on mai 6 2026 - 1:36pm by petre

Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR), în parteneriat cu Agenția Națională de Transplant (ANT), Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timisoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu, Colegiul Medicilor din România prin Filiala Timiș, IML Timisoara, SSMT, EMSA, a dat startul seriei de evenimente desfășurate în cadrul campaniei naționale „Cadoul Vieții” prin conferința ,,Da pentru Viață! Donarea de organe, a doua șansă la viață”, organizată în Timișoara.
Evenimentul va avea loc în 6 mai, la ora 18, în Aula Magna (Medicină 1), transformând sesiunea de comunicări științifice adresată studenților la Medicină într-un dialog despre donarea de organe și într-o misiune comună de responsabilitate socială și informare corectă.
Într-un efort de a demonta miturile și de a sublinia importanța consimțământului informat, conferința reunes elite medicale, studenți și reprezentanți ai societății civile.
Vocile specialiștilor: Știință și umanitate
Prof. Univ. Dr. Stelian Pantea, Președintele Senatului UMF „Victor Babeș” Timișoara: „Donarea de organe înseamnă viață. Într-o lume unde informația circulă cu viteza gândului, dar calitatea acesteia poate fi fundamental compromisă, rolul universităților se extinde dincolo de zidurile lor, în societate. Donarea și transplantul sunt subiecte etice sensibile, cu linii fine, dar clare, care trebuie enunțate și repuse în valoare tocmai de către cei implicați în proces. De aceea, atât UMF «Victor Babeș» din Timișoara, cât și Colegiul Medicilor, sprijină acțiunile ANT în proiectele care vizează creșterea informării corecte, atât în rândul personalului medical, cât și al societății civile.”
Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc, managerul SCJU „Pius Brînzeu”: ,,Pentru mine, transplantul rămâne o lecție de umanitate, responsabilitate și speranță, o dovadă că, dincolo de limitele biologice, oamenii pot dărui viață-și faptul că noile generații de medici au preluat și duc mai departe această ștafetă reprezintă o mare satisfacție și speranță”.
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator de transplant: ,,Donarea de organe este unul dintre cele mai profunde gesturi de altruism — un dar care depășește limitele unei vieți. Atunci când o viață se încheie, până la 9 destine pot fi salvate sau transformate, oferind o nouă șansă acolo unde speranța părea pierdută”.
Dr. Guenadiy Vatachki, Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant: „Donarea de organe este veriga care transformă o pierdere tragică într-un triumf al vieții. Obiectivul nostru prin campania «Cadoul Vieții» este să transformăm acest subiect dintr-o temă tabu într-o discuție firească în fiecare familie. Nu vorbim doar despre proceduri medicale, ci despre construirea unui sistem bazat pe transparență și altruism, unde fiecare român înțelege că poate lăsa în urmă cea mai de preț moștenire: viața.”
Mărturia care schimbă perspective: Povestea Anei
Cel mai emoționant moment al zilei a fost intervenția lui Valentin Filipescu, tatăl Anei, o fetiță care a primit o a doua șansă printr-un transplant hepatic: „Pentru noi, transplantul a fost soarele care a apărut din nou pe cer după o ceață densă. A ridicat o presiune imensă de pe umerii noștri și a adus liniștea în suflete. Pentru Ana, nu a fost doar o șansă la normalitate, a fost o ‘a doua naștere’. Astăzi, ea radiază de bucurie și recunoștință pentru ‘îngerii în halate albe’ care au făcut posibil acest miracol.”
Despre Campania „Cadoul Vieții”
Campania „Cadoul Vieții” este un demers național de conștientizare, susținut de Agenția Națională de Transplant, care vizează creșterea numărului de donatori prin educație, transparență și colaborare academică.
Fii parte din schimbare. Spune DA pentru viață!

Comments

comments

About the Author