Timișoara–Budapesta–Viena, cel mai modern tren de mare viteză din Europa, inaugurat astăzi de 1 Aprilie – la întoarcere, garnitura a început să scoată fum
Timișoara a intrat oficial în rândul marilor orașe europene conectate la infrastructura de ultimă generație, odată cu inaugurarea, chiar de 1 aprilie 2026, a liniei feroviare de mare viteză care leagă orașul de pe Bega de Budapesta și Viena.
Proiectul, estimat la aproximativ 3 miliarde de euro, a fost prezentat drept unul revoluționar pentru regiune, promițând să reducă drastic timpul de călătorie între cele trei orașe.
Primul tren a plecat în această dimineață din Gara de Nord Timișoara, la ora 08:45, având la bord oficialități locale, invitați speciali și o delegație numeroasă de reprezentanți ai administrației.
Călătoria inaugurală s-a desfășurat, potrivit organizatorilor, „în condiții excelente”, trenul parcurgând cei peste 500 de kilometri până la Viena în mai puțin de trei ore. Oprirea de la Budapesta a fost marcată de întâlniri oficiale și momente protocolare, iar sosirea în capitala Austriei a fost întâmpinată cu fast și entuziasm.
După un scurt program oficial și o masă festivă „cu specific vienez”, delegația s-a întors spre Timișoara, pentru a încheia simbolic prima zi de operare a noii rute.
Doar că momentul triumfal a fost umbrit la final.
Chiar la intrarea în Gara de Nord din Timișoara, trenul de mare viteză a început să scoată fum, spre surprinderea pasagerilor și a organizatorilor. Garnitura a fost oprită de urgență, iar toți pasagerii au fost evacuați în siguranță.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, iar zona a fost securizată temporar. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime.
Autoritățile au anunțat că incidentul este în curs de investigare, iar specialiștii încearcă să stabilească dacă a fost vorba despre o problemă tehnică minoră sau despre o defecțiune mai serioasă.
În ciuda acestui episod neașteptat, oficialii au transmis că proiectul rămâne „un succes major” și că trenul va intra în circulație pentru public „conform planului”… începând, bineînțeles, cu data de 31 aprilie.
Pentru cei care nu și-au dat încă seama, întreaga inaugurare rămâne, ca în fiecare an, o tradițională păcăleală de 1 Aprilie. 🚆




