Criminalii de la Cenei ar mai fi agresat recent un tânăr

Posted on ian. 26 2026 - 2:37pm by petre

Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe în urma unei sesizări, însă ancheta nu a mai continuat după ce persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă.

Retragerea a fost făcută la mijlocul lunii ianuarie, la câteva săptămâni după depunerea inițială a reclamației.

Conform legii, în astfel de cazuri, urmărirea penală poate avea loc doar dacă victima își menține voința de a merge mai departe cu procedurile.

Potrivit autorităților, persoanele bănuite de agresiune sunt cei doi adolescenți de 15 ani care se află în prezent în arest, fiind cercetați într-un dosar mult mai grav. Aceștia sunt acuzați de omor și profanare de cadavre, după ce l-ar fi ucis pe Mario Berinde și ar fi încercat ulterior să incendieze trupul acestuia.

Crima a stârnit un val de indignare în comunitate. Revolta s-a manifestat și duminică seara, când aproape 200 de persoane s-au adunat în fața locuinței bunicilor unuia dintre adolescenții implicați, un copil de 13 ani, despre care localnicii spun că s-ar fi mutat acolo după comiterea faptei. Oamenii cer dreptate pentru Mario și sancțiuni ferme pentru cei responsabili.

Comments

comments

About the Author