A murit unul dintre cei mai cunoscuți notari publici din Timișoara

Posted on ian. 20 2026 - 1:06pm by petre

A murit unul dintre cei mai cunoscuți notari publici din Timișoara

Lumea juridică din vestul țării este în doliu după dispariția Silvia Românu, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți notari publici din municipiu.

Vestea trecerii sale în neființă a fost anunțată de soțul acesteia, Valentin Românu, fost procuror, și a îndurerat profund atât colegii de breaslă, cât și comunitatea locală.

 

Silvia Românu a fost o prezență marcantă în sistemul notarial timișorean, apreciată pentru profesionalismul său, rigoarea juridică și respectul față de lege.

 

Colegii și colaboratorii o descriu drept un profesionist desăvârșit, un om echilibrat și discret, care a pus mereu onoarea profesiei și responsabilitatea față de cetățean pe primul loc. Pentru mulți dintre cei care i-au trecut pragul, Silvia Românu a reprezentat nu doar un notar public, ci un sprijin real în momente importante ale vieții.

Dispariția sa lasă un gol greu de acoperit în lumea justiției din Timișoara, iar amintirea ei va rămâne vie prin munca, caracterul și respectul pe care l-a câștigat de-a lungul anilor.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați.

Comments

comments

About the Author