Locul de lansare a artificiilor de Revelion din Timișoara a fost schimbat

Posted on dec. 30 2025 - 8:02pm by petre

Locul de lansare a artificiilor de Revelion din Timișoara a fost schimbat

Locul din care vor fi lansate artificiile de Revelion în centrul Timișoarei va fi diferit față de anii trecuți.

După mai multe ediții în care focurile de artificii au fost trase din zone aproape nevizibile pentru public, autoritățile au decis, în acest an, să regândească amplasamentul.

În ultimii ani, mulți timișoreni s-au plâns că artificiile au fost lansate „aiurea”, din locuri care nu permiteau o vizibilitate bună.

Situația a fost analizată, iar în urma acestei evaluări s-a hotărât mutarea punctului de lansare.

Astfel, anul acesta artificiile nu se vor mai vedea din zona Catedralei Mitropolitane, ci vor fi vizibile la orizont, pe axa dintre Piața Operei, clădirea Modex și Castelul Huniade.

Spectacolul pirotehnic va fi lansat din zona sensului giratoriu de pe bulevardul Brătianu, în apropierea Parcului Civic.

Timișorenii sunt invitați să numere împreună ultimele secunde ale anului, să ciocnească un pahar de șampanie și să urmărească spectacolul de artificii din centrul orașului.

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, circulația auto va fi restricționată în perimetrul bulevardul Brătianu – strada 20 Decembrie 1989, până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga. Restricțiile vor intra în vigoare în jurul orei 23.

Comments

comments

About the Author