Lidl schimbă modul în care vom face cumpărăturile: noul sistem „Scan & Go” promite rapiditate și relaxare
Lidl introduce în magazinele sale din România o nouă modalitate de a face cumpărături, menită să reducă timpul petrecut la casă și să ofere clienților mai mult control asupra procesului de cumpărare. Sistemul „Scan & Go”, promovat deja prin panouri în magazine, permite clienților să scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil.
Prin intermediul aplicației Lidl Plus, cumpărătorii pot accesa secțiunea „Scan & Go”, își aleg magazinul dorit și încep să scaneze codurile de bare ale produselor dorite. La final, plata se face rapid la casele Express, prin simpla scanare a cardului Lidl Plus, fără a mai fi nevoie ca fiecare produs să fie trecut din nou de casier.
Conceptul „Scan & Go” transformă modul tradițional de cumpărături într-o experiență mai rapidă, simplă și relaxată, conform mesajului promovat de retailer.
Prin această inovație, Lidl se aliniază tendinței internaționale de digitalizare a retailului, în care clienții își gestionează singuri achizițiile, economisind timp și evitând aglomerația de la casele de marcat.





