Am avut prilejul să călătoresc, la începutul lunii octombrie 2025, în El Alamein, Egipt – o destinație aflată în plină ascensiune pe litoralul Mării Mediterane.
Deși mă documentasem înainte de plecare, realitatea m-a surprins plăcut din toate punctele de vedere. El Alamein m-a uimit – prin dimensiune, eleganță și prin ritmul incredibil în care prinde contur un nou paradis turistic.
Un aeroport nou pentru o destinație nouă
Zborurile către El Alamein aterizează pe aeroportul Dabaa (DBB), situat la aproximativ 60 de kilometri de centrul noii stațiuni. Aeroportul a fost proiectat special pentru a deservi viitoarea Rivieră egipteană – o zonă turistică gândită la scară uriașă.
De-a lungul drumului spre coastă, priveliștea te copleșește: zeci de kilometri de vile, resorturi și hoteluri luxoase, dublate de lagune artificiale spectaculoase, amintind de insulele emblematice din Emirate, dar cu un aer mai deschis și mai variat din punct de vedere arhitectural.
Luxul poartă un nume: Rixos Premium El Alamein
Am avut privilegiul de a fi cazat la bijuteria stațiunii – complexul de cinci stele „Rixos Premium El Alamein”. Aici am descoperit un standard de excelență care confirmă reputația lanțului Rixos în industria ospitalității. Totul, de la designul futurist și amenajările rafinate până la profesionalismul personalului și gastronomia de top, creează un produs turistic premium autentic. Priveliștea asupra Mediteranei completează perfect această experiență de cinci stele.
Despre diversitatea facilităților resortului, calitatea cateringului și conceptul de ultra all inclusive, pe larg într-un material video în curând.
Câteva zile mai târziu, vizita la „Rixos Montaza” din Alexandria, parte a aceluiași grup, mi-a reconfirmat că Rixos reprezintă sinonimul rafinamentului în spațiul levantin.
Un proiect colosal cu ambiții globale
Noua stațiune face parte dintr-un amplu proiect de dezvoltare urbană și turistică susținut de statul egiptean – un „large-scale coastal development” menit să transforme nordul țării într-un pol de atracție internațional. Sunt convins că El Alamein va deveni, în scurt timp, un veritabil „game changer” în preferințele turiștilor europeni, detronând destinații consacrate din Grecia, Turcia sau sudul Spaniei.
Avantajul naturii
Climatul reprezintă un atu major: sezonul estival se prelungește mult peste cel european, însă temperaturile rămân plăcute, fără arșița specifică Mării Roșii sau Emiratelor. Iar marea… e pur și simplu spectaculoasă. Culoarea și claritatea apei te fac să te întrebi dacă ești în Mediterană sau în Maldive.
O destinație completă
Deși orașul New El Alamein este încă în dezvoltare, calitatea serviciilor turistice – în special la Rixos – este deja ireproșabilă. Vizitatorii au la dispoziție un mall modern, zone de shopping tradițional, iar o plimbare prin noile cartiere în construcție oferă o privire fascinantă asupra viitorului acestei stațiuni.
În apropiere, în vechiul El Alamein, se află un muzeu impresionant dedicat bătăliilor purtate aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între trupele generalului Erwin Rommel – „Vulpea Deșertului” – și armatele aliate.
Poarta către comorile Egiptului
Un alt avantaj semnificativ: proximitatea față de marile atracții ale Egiptului. Alexandria, Cairo, piramidele și Sfinxul se află la distanțe accesibile, făcând din El Alamein o bază excelentă pentru explorarea țării faraonilor.
Concluzie
El Alamein este, fără îndoială, noua destinație-vedetă a Mediteranei. Un amestec reușit de lux, confort, istorie și natură, aflat la doar două ore și jumătate de zbor din România.
Românii pot ajunge ușor aici prin tour-operatorul „JoinUp”, care oferă pachete complete către „Rixos Premium El Alamein”, în regim ultra all inclusive.
Vom reveni curând cu materiale video și articole dedicate acestui fenomen turistic spectaculos numit „New El Alamein”.