Incendiu devastator – casa distrusă, un bărbat și doi copii la spital
Astăzi, 27.08.2025, în jurul orei 12:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la o casă particulară din Municipiul Arad, Strada Sever Bocu.
La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.
În momentul sosirii acestora la locul evenimentului, incendiul e manifesta generalizat la întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 110 mp. În acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare.
Trei persoane, un adult și doi minori s-au intoxicat cu fum și sunt asistați medical la fața locului.
UPDATE: Cele trei persoane asistate medical au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.