Luni, 02.06.2025, la ora 17:55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI si prim ajutor în urma unui accident rutier produs în orașul Recaș, pe strada Ion Cojar.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, dintre care doi minori.
Echipajele medicale au transportat la spital toate victimele implicate în accidentul rutier, în stare conștientă și cooperantă, pentru investigații suplimentare.