Un câine împușcat în plină zi într-o comună liniștită. Cine trage cu arma în Moșnița, ca-n Vestul Sălbatic?

Posted on mai 7 2025 - 4:03pm by petre

Vineri, 2 mai 2025, la ora 20:00, liniștea comunității din comuna Moșnița a fost spartă de un gest care a revoltat întreaga opinie publică locală: un câine a fost împușcat cu intenție, deși în localitate funcționează un serviciu de ecarisaj.

Incidentul a avut loc în plină zi, într-o zonă rezidențială, iar focul de armă tras asupra animalului a fost perceput nu doar ca un act de cruzime, ci și ca o amenințare la siguranța locuitorilor. Faptul că o armă a fost folosită într-un spațiu public, într-o comună în care trăiesc copii, bătrâni și familii întregi, ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea legii și la controlul armelor de foc.

Organizații pentru protecția animalelor și cetățeni din zonă solicită Poliției Române deschiderea unei anchete reale, având în vedere următoarele posibile infracțiuni:

Uz de armă fără drept, conform art. 343 alin. (1) din Codul Penal;

Omorârea animalelor cu intenție, conform art. 23 alin. (1¹) lit. c) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor;

Aplicarea art. 38 alin. (2).din Codul Penal, privind concursul de infracțiuni.

Cetățenii au reacționat prompt, iar plângeri oficiale au fost deja înaintate către toate instituțiile competente. Pe rețelele sociale, apelurile la justiție se înmulțesc de la o oră la alta, sub haștaguri precum #StopViolenteiAsupraAnimalelor și #NuSuntemInVestulSălbatic.

„Nu putem accepta focuri de armă trase în mijlocul unei comune asupra unor suflete nevinovate. Legea trebuie respectată, iar vinovații trași la răspundere”, spun locuitorii.

Acum, toți ochii sunt ațintiți asupra autorităților. Rămâne de văzut dacă acest caz va duce la o anchetă temeinică sau va fi clasat într-un sertar al nepăsării.

UPDATE:

La data de 2 mai 2025, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis, fără drept, un câine, pe strada Rânca din localitatea Moșnița Nouă. Ulterior, acesta ar fi introdus animalul în portbagajul autoturismului, părăsind locul faptei.

În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.

Comments

comments

About the Author