Dezastru în vestul țării – un pompier grav rănit – au fost aduse un elicopter Black Hawk și un avion Spartan

Posted on mart. 9 2025 - 9:07pm by petre

Astăzi, 9 martie a.c., pompierii cărășeni, alături de rangeri, lucrători ai ocoalelor silvice și voluntari, au intervenit pentru stingerea a peste 35 de incendii izbucnite în mai multe locații din județ.

 

Colegul nostru, subofițer în cadrul Detașamentului Caransebeș, s-a accidentat in cursul zilei de ieri, 8 martie, pe raza comunei Copăcele, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier. Acesta a fost accidentat, suferind traumatisme în urma prăbușirii unui copac ars la bază. Subofițerul este în stare stabilă și primește îngrijiri medicale la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

Cele mai semnificative evenimente s-au înregistrat la Cornereva (în zonele Dolina și Poiana Lungă), Lupac (mai multe focare), Sichevița, Globu Craiovei, Cărbunari, Dognecea-Calina. De asemenea, în zona Dobraia – Cheile Bedinei din Cornereva, unde terenul accidentat a împiedicat accesul echipelor terestre, avionul Spartan din cadrul MApN a efectuat trei misiuni aeriene de stingere.

Unele dintre intervenții sunt încă în desfășurare, iar echipele de intervenție continuă să acționeze și la această oră.

Incendiile au afectat peste 1000 de hectare de vegetație uscată, litieră și fond forestier.

Totodată, pompierii voluntari din cadrul SVSU Zăvoi și SVSU Iablanița au acționat pentru stingerea a două incendii în localitățile Zăvoi și Iablanița.

Facem apel la cetățeni să respecte normele care interzic arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase.

Adoptarea unui comportament responsabil și preventiv poate salva vieți și bunuri!

Consultați sursele oficiale de informare fiipregatit.ro unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

La peste 40 de misiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată, litieră de pădure și fond forestier au participat astăzi pompierii militari ai ISU Hunedoara.

La ora 19.00, 13 incendii, din totalul celor produse astăzi, au fost localizate, dar se intervine în continuare pentru stingere. În celelalte situații, incendiile de vegetație uscată și fond forestier au fost lichidate.
Pentru a doua zi consecutivă, intervențiile pompierilor hunedoreni au fost sprijinite aerian de un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI.
Echipajul aero, după finalizarea misiunii în zona Ghelari – Vălari, a acționat în această după-amiază în Geoagiu, zonele Mermezeu și Băcâia, unde incendiul s-a manifestat la fondul forestier.
Pentru că pe timpul nopții intervențiile sunt deosebit de periculoase din cauza căderilor de copaci arși, misiunea continuă cu supravegherea pompierilor a zonei afectate și cu luarea măsurilor care se impun, fără a pune în pericol viața echipajelor de stingere.
Intervenția cu ajutorul elicopterului va fi reluată luni dimineața, în zona Geoagiu.
În cursul după-amiezii, pompierii Detașamentului Deva, care au intervenit la stingerea flăcărilor izbucnite la vegetația uscată din localitatea Peștera, comuna Băița, au localizat incendiul și au salvat de la a fi distruse de flăcări biserica satului și cimitirul, aflate la mică distanță față de linia de foc.
Incendiile de astăzi s-au produs în toate zonele județului. În Valea Jiului s-a intervenit doar pentru stingerea unui incendiu de litieră de pădure, izbucnit pe teritoriul municipiului Vulcan.
Chiar dacă multe incendii au fost lichidate de pompieri, la unele intervenții participând și localnici, lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și angajați ai ocoalelor silvice, echipajele de stingere ale ISU Hunedoara intervin și la această oră, acolo unde este posibil și sunt pregătite pentru ca mâine dimineață să lupte din nou cu flăcările.

Comments

comments

About the Author