Panică în aer după ce un avion Wizz Air a lovit un stol de păsări

Posted on feb. 18 2025 - 11:41pm by petre

Panică în aer, cu peste 200 de pasageri la bord!

Un avion care decolase din Braşov şi trebuia să ajungă în Anglia a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Aeronava a lovit un stol de păsări, iar zgomotul teribil a alarmat echipajul.

O femeie şi un copil au fost îngrijiţi de medici la aterizare.

În urma impactului, echipajul aeronavei a decis să solicite aterizare de urgență la Cluj-Napoca. Nu trecuse mai mult de jumătate de oră de când avionul, cu 221 de pasageri la bord. decolase din Braşov.

 

Potrivit Observator News, aeronava, care aparţine companiei low-cost Wizz Air, tocmai lovise un stol de păsări, la peste 3000 de metri altitudine. Zgomotul a fost unul teribil, iar panica s-a instalat rapid printre pasageri.

În toată agitaţia de la bord, unei femei i s-a făcut rău la aterizarea forţată. A picat pe scări, iar medicii au asistat-o direct pe pistă. De îngrijiri a avut nevoie şi un copil, speriat de incident.

Imediat după aterizare, avionul a fost direcţionat spre locul special de staționare, iar pasagerii au fost debarcați în siguranță Tehnicienii aeroportului verifică în acest moment fiecare parte a fuzelajului, dar și motoarele, pentru a stabili dacă aeronava își continuă azi drumul spre Londra.

„Avionul a avut peste 10 tone de combustibil. Aeroportul a pus în aplicare planul pentru situaţii de criză”, a explicat David Ciceo, directorul aeroportului Cluj-Napoca.

sursa Observator News

 

 

Comments

comments

About the Author