Se apropie cel mai popular eveniment dedicat slăninii și produselor tradiționale din Estul Europei.
Slaninijada revine în 2025, între 13 și 16 februarie, în localitatea Kačarevo, districtul Banat, provincia Voivodina.
‘’Trailere, furgonete și chiar mașini Tesla sunt încărcate cu peste 100 de tone de slănină de poveste și 400 de tone de produse tradiționale sârbești. Sunt acum pe drum, spre Kacarevo, cu delicatese precum cârnați afumați, jamboane maturate, afumături, jumări, tobă și boia, aduse de micii și marii producători din toate regiunile Serbiei. Par să anunțe o desfășurare epică pentru cei peste 100.000 de vizitatori, dintre care cei mai mulți sunt români. Anul acesta se estimează vânzări de peste 7 milioane de euro. Povestea Slaninijadei continuă cu ediția cu numărul 38’’, declară Romana Rista, diplomat culinar.
SLANINIJADA 1988 – 2025. O istorie a spectacolelor și recordurilor culinare
De la afumătoarea zgârie-nori din 5000 de table de slănină la cea mai mare bucată de carne afumată din Serbia, înaltă de aproape 2m
Cu o istorie de aproape patru decenii, festivalul culinar a creat încă de la prima ediție organizată în 1988 o istorie a spectacolelor și recordurilor culinare.
‘’Pentru mulți dintre români, poate nu e greu de imaginat că, în anii ’90, la Slaninijada, sârbii construiau adevărate zgârie-nori din slănină, cu vânzare direct de pe acoperiș! Dar totuși, cine ar fi crezut că o tablă de slănină poate deveni atât de valoroasă încât să fie păzită de toată lumea prezentă, publicul-cumpărător fiind cel mai bun gardian al păstrării tradiției, sârbi făcând din tabla de slănină un simbol al măiestriei unei rețete transmise din generație în generație?’’ declară Romana Rista, diplomat culinar
‘’În 1992, sârbii ridicau în cadrul festivalului o afumătoare cu horn înalt de 18,5 metri din 5000 de table de slănină. Această ‘’sculptură’’ monumentală culinară a făcut istorie și înconjurul planetei. Presa internațională, inclusiv televiziuni din America, de la acea vreme arătând imagini de la Slaninijada, ediția 4.
A urmat în ’93 o casă din slănină, înaltă de 25 m și lată de 3 m, și cu un acoperiș din 1800 de table mari de slănină, înșirate ca țiglele de pe casele bănățenilor. De pe acest acoperiș ‘’afumat’’ se făcea vânzarea în târg. Cum vă suna asta în 2025? Un zgârie-nori afumătoare, construit din table de slănină cu vânzare directă de pe acoperișul său? Sârbi inventivi au creat apoi în ’94 Cuțitul măcelarului, un sătâr din 1800 de table de slănină. În 1995, Slaninijada a surprins lumea cu o mașină de tocat carne construită din 2000 de table de slănină. Cine știe? Poate chiar Nikola Tesla ar fi fost impresionat de această creativitate!”, spune Romana Rista
‘’Vă invit să vedem împreună acest album de amintiri culinare din arhiva festivalului pe care le-am selectat special pentru publicul din România ca pe o invitație de a veni la acest festival!’’
Cea mai mare bucată cu slănină afumată din Serbia și premiată la Slaninijada a fost a unui producător din Kikinda. Aceasta a cântărit 173 de kilograme și a avut 1,73 metri lungime și 1,5 metri lățime.
‘’A putut fi admirată în 2022 la Slaninijada și apoi la Dani Ludaje 2022, din Kikinda, unde a fost și vândută’’, ne spune din culise Romana Rista.